Bors de vita

Retete ieftine Retete romanesti Retete de supe si ciorbe Retete cu carne de vitel sau vita

Reteta Bors de vita

Acesta este viziunea unei ardelence asupra unui bors moldovenesc de vita. De aici din Ardeal, l-am vazut ca o imperechere foarte reusita intre o supa de vita si o ciorba de vacuta. De la supa a preluat gustul intens de vita si taieteii, iar de la ciorba, o parte din legume si faptul ca e acrisoara.

Nu am avut de data asta bors "homemade in" Moldova, insa am incercat borsul de la Olympia si am fost foarte multumita de el. Gust curat, placut, acrisor. Ce i-a lipsit fata de cel din Moldova a fost aroma placuta de leustean. Asa ca am improvizat si l-am aromatizat eu cu leustean (congelat) in momentul in care l-am fiert. Apoi am ales sa-l strecor inainte de a-l pune in supa, fiindca am dorit doar o aroma subtila de leustean pentru borsul meu. Leusteanul este o planta cu aroma destul de intensa si mi s-a parut ca daca adaug mult va acoperi gustul placut de supa de vita, care drept sa va zic se obtine cu destul de mult efort: aleg carne potrivita, fac o supa destul de concentrata (ies mai putine portii, intr-adevar, dar prefer calitatea in defavoarea cantitatii), coc carnea 1 ora si apoi o fierb trei ore... Asadar aroma subtila de leustean si la final doar patrunjel tocat pentru prospetime si culoare mi s-a parut alegerea potrivita. V-am spus de la inceput... este viziunea mea, dar cei care l-au incercat au fost incantati.

Ingrediente

500 gr rasol cu os
1 kg coaste de vita (sau piept de vita)
3 morcovi
1 ceapa
1 pastarnac
1 radacina patrunjel
1/3 radacina telina foarte mica
2-3 cartofi
1 lingura piper negru boabe
300 ml bors
1 lingura leustean tocat
100 gr fidea
patrunjel
sare

Portii: 7
Timp de preparare: 4 ore 45 minute

  1. Se spala carnea si se aseaza intr-o tava. Se da la cuptor, la 250C pentru cca 45 minute.
    * daca coaceti carnea inainte, supa va avea un gust si o culoare mai intensa.
  2. Se pune carnea coapta intr-o oala si se acopera cu 11 cani de apa rece.
  3. Se aduce la fierbere, apoi se da focul la mic. E important sa fiarba usor, doar cat sa bolboroseasca usor. Se fierbe asa timp de 2 ore.
    * daca e cazul, supa se spumeaza in prima ora; fiindca carnea a fost coapta inainte nu va face atat de multa spuma ca si in cazul in care ati pune carnea cruda direct la fiert.; sa nu va surprinda lipsa spumei
  4. Se adauga zarzavaturile curatate (exceptand cartofii) si taiate bucati mari. Ceapa se pune intreaga. Se adauga piperul boabe si 2 lingurite de sare.
  5. Se mai fierbe supa inca 1 ora, tot la foc mic.
  6. Se strecoara supa prin tifon. Se pun la loc in supa o parte din zarzavaturi (eu am pus morcovii si cateva bucati de telina; restul zarzavaturilor le mananc separat, imediat ce am terminat supa, asta e partea mea si nu o impart cu nimeni ).
  7. Carnea se ia de pe os si se taie bucati potrivite. Se pune inapoi in supa.
    * nu e necesar sa puneti toata carnea inapoi in supa; de exemplu, de data aceasta coastele de vita au fost atat de carnoase incat am pastrat o parte si le-am mancatcu hrean, altfel borsul ar fi fost cu prea multa carne
  8. Se adauga cartofii taiati cuburi si se mai fierbe supa pana acestia sunt facuti (cca 20 minute).
  9. In acest timp se pune la fiert borsul impreuna cu leusteanul si se fierbe 2-3 minute.
  10. Cand cartofii sunt fierti, se adauga borsul fierbinte (strecurat) in supa. Adaugati treptat, astfel incat borsul sa fie acrisor dupa gustul vostru. Eu am pus 300 ml bors. Se drege supa de sare.
  11. Se fierbe fideaua in apa cu sare conform instructiunilor de pe pachet. Se strecoara si se adauga in supa in momentul servirii.
    * eu fierb fidea doar cat servesc la o masa; nu tin fideaua in supa ca sa nu se inmoaie si sa nu strice limpezimea supei
  12. La servire, supa se presara cu patrunjel tocat.

Comentarii (16)

 

Ultimele comentarii

Ioana  acum 10 ani - 15 Septembrie 2013 10:33  

lamaia este ok, desi nu mai este bors, dar in ardeal asa acrim ciorbele si sunt foarte bune. si poti pune 1-2 frunze de leustean cat dai ultimele clocote.
 

Alexandra  acum 9 ani - 17 Septembrie 2014 12:18  

daca in loc de carne de vita am carne de manzat mai trebuie tinuta la cuptor? Daca da cat timp? Si cat timp dureaza fierberea? Imi pare rau ca sunt asa multe intrebari, dar nu stiu cum sa schimb reteta sa se potriveasca.
 

Ioana  acum 9 ani - 17 Septembrie 2014 13:11  

da, trebuie coapta carnea si daca e manzat. se fierbe la fel, fiindca atunci cand faci supa, scopul e sa scoti cat mai mult din carne, partile gelatinoase, oase... ca sa ai aroma buna. si asta se face doar la temperatura mica si timp indelungat :)
 

Antonovici Anna   acum 8 ani - 20 Noiembrie 2015 22:08  

borsul se mai poate acri cu zeama de varza. eu pun itr-un borcan de 2-3kilograme o varza taiata in bucati cu apa sarata ( 1 lungura de sare la 1 l de apa) o las sa se mureze ccrca 3-4 zile apoi vintur zeama si o pun la loc. varza se poate minca calita sau ca orice muratura la friptura.cartofi prajiti, tocanita etc. cind varza se termina pun alta la murat chiar si in timpul verii. anna
 

Antonovici Anna   acum 8 ani - 20 Noiembrie 2015 22:09  

=P~
 

Ida  acum 8 ani - 14 Ianuarie 2016 10:12  

Buna Ioana,

Revin dupa o pauza mai indelungata pe site-ul tau :)

As vrea sa te rog sa ma ajuti cu niste sfaturi in legatura cu borsul... Saptamana viitoare plec la iubitul meu care nu e roman, dar s-a indragostit de mancarea noastra, de ciorbe in special. Problema e ca eu ciorbe stiu sa fac, dar nu cu bors, mama nu folosea acasa si nici mie nu imi prea place, lui in schimb i se pare divin. Fiindca plec cu avionul, nu pot duce de aici bors (el mi-a cerut praf de la Maggi, dar eu sunt complet impotriva folosirii lui) si vroiam sa te intreb daca as putea cumva sa fac acolo borsul "from scratch". Nici nu am habar daca o sa gasesc ingredientele necesare...

Multumesc mult!!!
 

Ioana  acum 8 ani - 14 Ianuarie 2016 10:36  

Ida, n-am facut niciodata bors in casa. iti trebuie tarate de grau, ceva paine, leustean si apa... dureaza vreo 2-3 zile prepararea lui.
Iti pot insa recomanda borsul Olympia (la sticla), mi s-a parut foarte bun comparativ cu restul din magazine. Il fierb cu putin leustean inainte de a-l folosi a mi-a placut ce a iesit. Avand in vedere ca sticla e sigilata nu-l poti lua in avion?
 

Ida  acum 8 ani - 14 Ianuarie 2016 11:05  

E prima oara cand merg cu avionul, dar eu din cate stiu nu am voie cu niciun fel de alimente, singurul aliment permis e mancarica de bebelusi in borcan... ma insel? Spune-mi te rog din ce magazin cumperi tu, eu cumparaturile mi le fac la Kaufland si acolo nu am vazut...

Mai o intrebare: daca reusesc sa iau cu mine, din borsul respectiv nu se poate inmulti, nu? Imi trebuie terciul acela din tarate? :))
 

Ioana  acum 8 ani - 14 Ianuarie 2016 11:10  

daca il pui in bagajul de cala, poti duce orice produse ambalate (eu am adus vinuri, prosciutto, masline, otet etc fara probleme). prin Europa n-ar trebuie sa ai probleme. in SUA nu stiu ce alimente accepta la vama.

Borsul Olympia (arata asa: [link] ) il iau cam de oriunde, la Profi, Cora, Carrefour sigur este .
 

Ida  acum 8 ani - 14 Ianuarie 2016 11:20  

Aici e buba, nu am bagaj de cala, ca stau doar o saptamana. Dar e bine de stiut pe viitor, multumesc de informatii! :D

O sa cumpar o sticla, sa vad ce gust trebuie sa aiba (habar nu am, o singura data am gustat si am zis ca nu mai pun gura pe asa ceva) si o sa incerc sa fac acolo, daca gasesc sa cumpar tarate... De frunze de visin si leustean proaspat nici nu imi fac sperante...

Multumesc mult inca o data!
 
Lasa un comentariu
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...