Supa crema de ardei copti

Retete cu branza Retete cu legume Retete lact-ovo-vegetariene Retete de supe si ciorbe

Reteta Supa crema de ardei copti

Supa de ardei cu multe influente frantuzesti: am inceput prepararea cu mirepoix, am adaugat ierburi Provence si la final am facut-o extra cremoasa cu branza Brie.

Ingrediente

5 ardei rosii copti (amestec de kapia si ardei grasi)
1 ceapa medie (cca 120 gr)
1 morcov mic (cca 60 gr)
1 tulpina telina apio (cca 60 gr)
2-3 catei usturoi
1 cartof mare fainos
100 gr branza Brie
2 linguri ulei de masline

Ierburi Provence

1 fir generos cimbru (proaspat sau uscat)
1 foaie de dafin
1 fir mediu busuioc
1 fir mic tarhon (proaspat)
1/4 lingurita levantica uscata

Toast cu brie (1 portie)

2 felii de paine (neagra)
branza brie
putin unt

Portii: 4

  1. In uleiul incins se calesc ceapa, apio si morcovul taiate cubulete (mirepoix; cca 5 minute). Se adauga usturoiul strivit si se mai caleste 1 minut.
  2. Se adauga ardeii copti taiati bucati. Se adauga 1 l apa, sare si piper negru. Se adauga ierburile provence, exceptand levantica. Se adauga si cartoful taiat cuburi.
    * daca aveti mix de Ierburi Provence uscate cumparate, le putei folosi in loc de cimbru, dafin, tarhon si levantica; puneti 1 lingurita de ierburi; adaugati insa busuiocul proaspat
  3. Se aduce la fierbere, apoi se fierbe totul la foc mediu pana cartoful e complet fiert (cca 15-20 minute); verificati si un cubulet de morcov.
  4. Cand legumele sunt fierte, stingeti focul si adaugati levantica (invelita in tifon sau in plic de ceai). Puneti capacul si lasati sa se infuzeze 5 minute. Scoateti levantica.
    * daca ati folosit Ierburi Provence cumparate la pasul 2, sariti acest pas, nu mai e nevoie sa adaugati levantica
  5. Mixati supa in robot/blender impreuna cu branza Brie pana e fina. Dregeti supa de sare.
    * daca robotul vostru nu este foarte puternic si stiti ca nu mixeaza foarte fin, adaugati prima data in el solidele din supa si mixati un piure cat mai fin si abia apoi adaugati treptat lichidul pana aveti consistenta dorita.
  6. Pentru toast: ungeti feliile de paine pe exterior cu un strat subtire de unt; intre ele introduceti bucatele de branza Brie, ca un sandwich; asezati sandwichul pe tigaia grill (cu o greutate deasupra) sau intr-un toaster grill. Prajiti pana painea se rumeneste la exterior si devine crocanta, iar branza din mijloc se topeste.
  7. Serviti supa calda cu paine toast fierbinte.

Comentarii (5)

 

dorin  acum 7 ani - 12 Octombrie 2016 15:44  

O porcarie. Sutem papagali, trebuie sa-i imitam pe toti: noi nu avem traditii, cultura. Singurul fapt real este ca trebuie sa ne dam mari...
 

Ioana  acum 7 ani - 12 Octombrie 2016 15:51  

nici sa vreau nu am cum sa ma dau mare. am doar 1.50 m inaltime :p in schimb imi place sa mananc orice e bun.
pentru retete traditionale viziteaza te rog sectiunea dedicata (sunt peste 140 de retete): [link]
 

Florina Ghinararu  acum 7 ani - 28 Noiembrie 2016 21:00  

Exceptionala! Meriti un loc de cinste in bucataria mea: datorita tie gatesc. Si o fac cu placere! Multumesc!
 

Ioana  acum 7 ani - 29 Noiembrie 2016 11:06  

oh, Florina, asta imi place sa aud! spor la gatit!
 

Petru Pipirig   acum 6 ani - 3 Octombrie 2017 16:56  

Este o reteta foarte buna . Multumim !
 
Lasa un comentariu
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...