Supa de pui cu legume si orez

Retete cu legume Retete cu orez Retete ieftine Retete de supe si ciorbe

Reteta Supa de pui cu legume si orez

Supa asta este un experiment reusit avand in vedere ca e facuta pe pui cumparat (am verificat sa fie fara hormoni, antibiotice, hranit la sol etc. dar tot nu se compara cu cel de casa). Cred ca v-am mai spus ca fac supa de pui doar cand am carne de la bunica-mea, fiindca la o friptura poti ascunde lipsa de gust si culoare cu verdeturi si condimente, dar la supa de pui mai greu... pana acum. Deci toate tacamurile folosite aici (2 bucati spate, 4 aripi si 4 bucati de gat) sunt cumparate, doar pieptul de pui adaugat la final e de la un pui de tara. Culoarea am accentuat-o cu un morcov razuit, iar gustul cu o bucatica de ghimbir (exact!). Ideea cu ghimbirul vine de la o prietena care face supa doar pe pui cumparat si a descoperit de curand acest truc. Stiam cat de buna e supa aromata (vezi supa vietnameza), dar nu m-am gandit ca functioneaza asa bine si pe puiul cumparat.

Ingrediente

1.5 kg tacamuri de pui (spate, oasele pieptului, gat, labe, aripi etc)
1 piept de pui
1 bucata ghimbir de 3 cm
1/2 lingura boabe de piper
3 morcovi
3 tulpini telina apio
4 cepe verzi
100 gr orez
1 lingura ulei

  1. Toata carnea de pui (inclusiv pieptul) se pun intr-un vas incapator si se acopera cu apa clocotita. Se lasa sa stea 10-15 minute, apoi se scurge. Se spala carnea cu apa rece pana apa ramane curata.
  2. Intr-o oala se calesc in uleiul incins 1 morcov razuit, ghimbirul taiat felii si piperul boabe.
  3. Se adauga tacamurile de pui, ceapa verde taiata segmente si 2.5 l apa rece. Se aduce la fierbere si se lasa sa fiarba la foc mic (are voie doar sa bolboroseasca usor ici colo pe suprafata supei). In prima jumatate de ora de fierbere spumati supa. Dupa 1 ora de fierbere adaugati 1 lingurita de sare. Supa se fierbe la foc mic timp de 2.5 ore in total. La final puteti lua cu lingura din grasimea adunata la supafata (am observat acum ca puiul cumparat lasa mai multa grasime decat cel de casa, asa ca am adunat cateva linguri de grasime).
  4. Se strecoara supa folosind o sita in care am pus tifon dublu. Se spala oala si se pune supa inapoi in oala.
  5. Se adauga in supa limpede restul de morcovi si tulpinile de telina taiate cubulete. Se fierbe totul pana legumele sunt bine fierte (cam 15 minute), apoi se adauga pieptul de pui (dezosat si fara piele) taiat cubulete mici. Se mai lasa la fiert inca 5 minute (verificati sa fie fiarta carnea, depinde de cat de mare o taiati). Se drege supa de sare.
  6. Separat se fierbe orezul in apa cu sare conform instructiunilor de pe pachet. Ideal, orezul se adauga doar in farfurie, in momentul servirii, insa daca nu aveti timp se poate adauga toata cantitatea direct in supa.
  7. Se serveste supa calda cu legume si orez.

Calim morcovul razuit, ghimbirul si piperul

Calim morcovul razuit, ghimbirul si piperul

Adaugam carnea, apa si ceapa verde

Adaugam carnea, apa si ceapa verde

Supa fierbe de 2 ore

Supa fierbe de 2 ore

Supa strecurata

Supa strecurata

Adaugam morcovul si telina

Adaugam morcovul si telina

Adaugam cuburile de piept de pui

Adaugam cuburile de piept de pui

Comentarii (6)

 

Anamaria  acum 9 ani - 10 Aprilie 2014 18:42  

De cand s-a racit vremea, e perfecta o supa de pui. Imi place ideea cu ghimbirul, voi incerca sa pun si eu un cm de ghimbir la viitoarea supa. Din pacate, cina o pregatesc cat pot de repede, eventual in oala sub presiune, nu am timp si nici ai mei nu au rabdare sa astepte cateva ore supa.
Folosesc pulpe inferioare pentru un asemenea fel, oasele spatelui le papa catelul.
 

OlgaS  acum 9 ani - 23 Aprilie 2014 19:14  

Interesanta ideea cu ghimbirul.
De ce acoperi carnea cu apa clocotita pe care o arunci apoi?
 

Ioana  acum 9 ani - 23 Aprilie 2014 21:15  

ca sa se mai scurga din sange. asa, va face spuma mai putina. de obicei nu fac asta decat cand fac piftie. dar acum am sotat morcovi razuiti si nu voiam sa fie cat mai putine impuritati printre legume, e mai greu de spumat asa.
 

christyansen  acum 9 ani - 10 Iunie 2014 22:35  

f buna bv bv bv bv bv
 

Dana  acum 9 ani - 30 Martie 2015 20:21  

Buna, scuze, ce este verdeata verde cu care ai servit-o? patrunjel?
merci
 

Ioana  acum 9 ani - 30 Martie 2015 20:44  

da, patrunjel.
 
Lasa un comentariu
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...