Tortilla spaniola cu peste

Retete pentru Mic Dejun Retete cu ou Retete cu peste si fructe de mare

Reteta Tortilla spaniola cu peste

La clasica tortilla spaniola am adaugat bucati de pastrav posat. In Spania se foloseste cod sarat, dar am adaptat ideea folosind pastrav fiindca este mai accesibil la noi si mai proaspat.

Ingrediente

1 pastrav (file intreg; cca 165 gr; puteti folosi si fileuri de biban, dorada)
1 ceapa mai mica
2 ardei bulgaresti (sau alt tip de ardei verde-deschis)
2 cartofi fainosi
6 oua
sare, piper negru
ulei de masline

Portii: 2

  1. Fileul se presara cu sare si piper negru pe partea cu carnea. Se unge cu ulei o bucata mare de folie de aluminiu, se ruleaza fileul in folie si se rasucesc capetele.
    Se aduce la fierbere o oala cu apa si se aseaza fileul in apa. Se pune o farfurie deasupra sa tina fileul complet sub apa. Se pune capacul pe oala. Se stinge focul si se lasa pestele sa se poseze 10 minute.
  2. Se scoate pachetul din apa si se tine sub jet de apa rece pana nu se mai simte cald. Se introduce la frigider in jur de 1-2 ore, dar poate sta si mai mult daca e nevoie.
  3. Cand il veti folosi, scoateti pestele din pachet si rupeti carnea bucati mari. Pielea nu se foloseste in aceasta reteta.
  4. Se curata cartofii si se taie in doua pe lungime, apoi se taie felii (semi-rondele) subtiri (astfel se vor gati mai repede). Se presara cu sare si se maseaza un pic.
  5. Se pun cartofii intr-o tigaie medie (cca 20 cm) si se adauga ulei pana sunt perfecti acoperiti. Puteti folosi un ulei de masline folosit la gatit, sau puneti jumatate ulei de masline si jumatate alt ulei neutru (de floarea soarelui de exemplu). Aduceti la fierbere, doar pana uleiul bolboroseste usor, nu il infierbantati prea tare fiindca nu vrem sa prajim cartofii ci sa-i fierbem. Dati focul la mic si lasati sa se faca 10 minute. Amestecati rar doar cat sa-i redistribuiti in tigaie. Cartofii nu au voie sa se rumeneasca deloc in acest timp, deci tineti focul mic.
  6. Adaugati ceapa taiata pestisori subtiri si ardeiul (curatat de seminte) si taiat bucati. Mai lasati sa fiarba totul inca 5-10 minute, pana cartofii sunt moi, complet facuti.
  7. Adaugati pestele rupt bucati (cel de la pasul 3) si mai lasati 2-3 minute.
  8. Folosind o strecuratoare, scurgeti uleiul de pe amestecul de cartofi-peste.
  9. Intr-un bol larg bateti ouale cu sare si apoi adaugati amestecul cartofi-peste. Amestecati bine si lasati sa stea 5-10 minute.
  10. Incingeti o tigaie medie (cca 20 cm) si adaugati 2 linguri de ulei (puteti folosi din uleiul scurs de pe cartofi). Cand uleiul e incins bine adaugati compozitia de oua-cartofi-peste.
  11. Dati imediat focul la mediu spre mic si puneti capacul pe tigaie daca aveti. Coaceti tortilla 5 minute, miscand cand si cand tigaia fata-spate si circular, ca sa nu se lipeasca de fund si sa se rumeneasca uniform.
  12. Puneti o farfurie larga (mai larga decat tigaie) peste tigaie si rasturnati tortilla pe farfurie. Puneti tigaia la loc pe foc si incet lasati omleta sa alunece din farfurie inapoi in tigaie. Coaceti tortilla pe a doua parte inca 2 minute. Cu un cutit intepati in centru si verificati sa fie facuta (poate fi cremoasa, dar nu lichida). Daca nu e, mai lasati 1-2 minute pe foc.
  13. Scoateti tortilla pe un platou. Absorbiti cu servetele de hartie excesul de ulei. Am garnisit-o cu felii subtiri de ceapa rosie si fructe de capere. E buna calda sau la temperatura camerei. E buna in ziua prepararii, daca sta mai mult devine usor fishy.

Comentarii (0)

 

Fii primul care adauga un comentariu.

Lasa un comentariu
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...