Cuiburi umplute

Retete desert Retete de Craciun Retete de Pasti Retete lact-ovo-vegetariene

Cuiburile cu diverse umpluturi vor fi pe gustul tuturor din familie. Unii vor prefera gemul, altii branza. Nu trebuie sa va limitati insa doar la cele pe care le-am folosit eu, puteti face umplutura de mac, de nuca, de fructe uscate... Daca nu puneti zahar in aluat puteti face o varianta cu umpluturi sarate: de carnati, ragu, de varza...

Ingrediente

450 gr faina alba
1 pliculet drojdie uscata (7gr)
250 ml lapte caldut
1 galbenus de ou
60 gr unt la temperatura camerei + 1 lingura unt topit
4 linguri zahar
1 varf cutit sare

Umpluturi

De branza (pentru 15 cuiburi)
150 gr branza de vaca
1 galbenus
3 linguri frisca nebatuta
2-3 linguri zahar

Gem sau dulceata de orice fel (am folosit gem de prune si dulceata de visine)

Topping

1 lingura unt topit
3 linguri zahar
1 lingura cu varf faina
1 lingurita rasa scortisoara

Bucati: 15

  1. Pentru aluat: frecam cele 60 gr unt cu zahar. Adaugam apoi galbenusul si il incorporam bine. Eu am pus acest amestec in masina de paine, apoi am adaugat laptele caldut, drojdia, faina si la final sarea. Am programat masina pe programul de framantat si dospit. Daca nu aveti masina, framantati de mana toate ingredientele pana aluatul e elastic si se desprinde de pe maini. Lasati la crescut 1-2 ore intr-un bol acoperit, asezat la loc caldut, pana aluatul isi dubleaza volumul.
  2. In acest timp am preparat umplutura de branza si toppingul. Pentru umplutura de branza am frecat toate ingredientele impreuna. La fel si pentru topping, am amestecat toate ingredientele pana am obtinut o textura asemanatoare cu pesmetul.
  3. Intr-o tava de cca 22 x 33 cm am pus hartie de copt pe fund.
  4. Aluatul l-am impartit in 15 bucati, pe cat posibil egale. Fiecareia i-am dat forma de bila. Le-am asezat in tava la distanta de cca 1-2 cm. Le-am uns cu unt topit. Am introdus tava intr-o punga si am lasat bilele la crescut la loc caldut inca 30 minute.
  5. In fiecare bila am facut apoi in centru un crater (cel mai usor se fac cu degetele, dar puteti folosi si dosul unei lingurite). Cu cat mai mare craterul cu atat va fi mai multa umplutura ;) Trebuie sa va intre macar cate 1 lingurita de umplutura in fiecare crater.
  6. Am pus in fiecare crater cate 1 lingurita buna de umplutura. Eu am alternat umpluturile pe rand (un rand cu dulceata de visine, un rand cu branza si apoi alt rand cu gem de prune si tot asa...)
    * atentie, umplutura de branza va ajunge pentru 15 cuiburi!
  7. Am presarat apoi topping pe marginile cuiburilor si am dat tava la cuptorul incins la 190C, pentru 35 minute.

Umplutura de branza

Topping

Bile in tava

Facem indentatii in centrul fiecarei bile

Umplute

Coapte

Cuiburi umplute

Cuiburi umplute

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...