Muschiulet la minut cu piure de linte si coulis de rosii

Retete de mancaruri cu carne Retete cu carne de porc

Reteta Muschiulet la minut cu piure de linte si coulis de rosii

Oamenii revin in habitatul natural. Azi e prima noastra zi la birou si acesta e pachetelul cu mancare pentru o zi asa speciala :p

Ingrediente

1 muschiulet de porc
1 lingura generoasa de unt
50 gr bacon
1/2 lingurita fulgi de chili (piment d'espelette)
putin ulei pt. uns carnea
sare

Piure de linte

200 gr linte rosie
1 foaie de dafin
1 lingurita cimbru uscat (sau 1 fir mic cimbru proaspat)
25 gr unt
sare, piper negru

Coulis de rosii

4 rosii (nu foarte mari)
1 lingurita otet balsamic
putin ulei pt. uns
sare

Portii: 4

  1. Se spala lintea pana apa ramane curata pe ea. Se pune intr-o oala cu multa apa la fiert. Se adauga sare, foaia de dafin rupta in doua si cimbrul (doar frunzele de la cel proaspat). Se aduce la fierbere si se fierbe la foc mic pana e facuta complet. Daca "explodeaza" bobul de linte nu e problema.
  2. Se scurge apa de pe linte (dar retineti 150 ml intr-o cescuta). Se scoate dafinul.
  3. Se pune lintea in robot/blender, se adauga untul taiat cuburi, se presara sare si se rasneste mult piper negru. Se mixeaza la viteza mare pana aveti un piure fin. Gustati de sare si piper si adaugati daca e necesar. Verificati consistenta piureului, daca e prea dens porniti iar robotul si in timp ce mixati adaugati treptat cate o lingura din apa retinuta de pe linte. Am adaugat 4 linguri de apa. La final trebuie sa fie ca o crema moale, dar totusi nu atata de lichida incat sa se imprastie pe farfurie.
    Piureul poate fi pregatit cu cateva ore inainte, e bun reincalzit. Dar dupa racire devine mai dens. Asa ca, in acest caz, nu aruncati apa retinuta de pe linte si cand il reincalziti ajustati consistenta folosindu-va de acea apa.
  4. Se taie rosiile felii groase si se ung cu ulei.
  5. Se incinge foarte bine o tigaie grill si se pun rosiile pe gratar. Se coc cam 4 minute pe prima parte si inca 2 minute pe a doua parte.
  6. Se scot rosiile intr-un bol. Se presara cu sare de mare. Se lasa sa se raceasca complet. Rosiile vor lasa suc pe fundul farfuriei. Scurgeti sucul.
  7. Cu o furculita se strivesc rosiile intr-un piure nu foarte fin. Scoateti din sos coaja rosiilor (vine usor jos in timp ce striviti) si orice alta bucata de cotor care nu se poate strivi cu furculita.
  8. Adaugati otetul balsamic si amestecati usor.
  9. Se taie muschiuletul felii subtiri cam de 1-1.5 cm (ies cam 15 felii). Se bat usor cu ciocanul de snitele pe ambele parti (eu folosesc o punga pe care o pun pe bucata de carne si apoi o bat) pana feliile de carne devin subtiri... ca pentru snitele. Se presara putina sare peste ele si apoi se picura putin ulei si se maseaza sa fie acoperite uniform.
  10. Se incinge o tigaie cat mai larga, preferabil anitiaderenta sau de fonta. Se adauga felii de carnea in ea, cate intra astfel incat sa nu fie inghesuite. Se coc feliile 45 secunde pe prima parte si apoi inca 15 secunde pe a doua (poate la prima tura va dura un pic mai mult, dar apoi tigaia se va inchinge bine si 1 minut e suficient pentru felii atat de subtiri). Carnea va fi usor rumena pe alocuri, nu o lasati mai mult in tigaie, fiindca va deveni uscata.
  11. Se scot feliile de carne intr-un vas si se rasneste piper negru peste fiecare transa.
    *In acest moment va puteti opri cu prepararea retetei si o puteti relua doar in momentul servirii (piureul se va reincalzi si se continua cu pasii urmatori).
  12. In tigaie se adauga baconul taiat fasii si se prajesc pana se rumenesc un pic. Se adauga untul si fulgii de chili si se lasa doar pana untul e topit complet.
  13. Se adauga muschiuletul si se amesteca cu unt si bacon cam 2 minute, doar cat sa fiarba putin impreuna si sa se acopere de sos. Se adauga restul de unt si se amesteca totul pana se topeste si acesta. Se trage tigaia de pe foc.
  14. Pentru fiecare portie se pun 2 linguri generoase de piure de linte. Asezati deasupra cate 2-3 felii de muschiulet avand grija sa puneti si bucati de bacon peste ele. Langa ele puneti cate 1/4 din coulis-ul de rosii. Turnati peste coulis sosul de unt ramas in tigaie.

Comentarii (0)

 

Fii primul care adauga un comentariu.

Lasa un comentariu
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...