Crema de lamaie

Retete desert Retete cu fructe Retete cu ou Retete lact-ovo-vegetariene Retete pentru Valentine's Day si Dragobete

Crema de lamaie fina, preparata dupa tehnica lui Pierre Herme. Este buna pentru clatite, rulade, tarte, scones, prajituri.

Ingrediente

125 ml suc lamaie (de la 2-3 lamai)
coaja rasa de la 1 lamaie
150 gr zahar (110 gr daca folositi lamai Meyer)
2 galbenusuri de ou
2 oua intregi
150 gr unt rece

Portii: 330 ml

  1. Pregatiti o oala cu apa care fierbe si deasupra puneti un bol (de sticla sau inox), avand grija ca fundul bolului sa nu atinga apa.
  2. Se pune in robot zaharul cu coaja rasa de lamaie. Se mixeaza cam 10 secunde. Se adauga sucul de lamaie, ouale si galbenusurile. Se mixeaza iar cam 10 secunde sa se amestece bine.
  3. Se toarna compozitia obtinuta in bolul de pe oala. Cu telul amestecati: la inceput incet, apoi, pe masura ce simtiti ca se ingroasa, un pic mai repede. Amestecati pana aveti consistenta unei creme (ca smantana), iar urmele telului raman vizibile prin crema. Daca aveti termometru, temperatura cremei trebuie sa fie de 80C. Procesul dureaza intre 5 si 10 minute (depinde de grosimea bolului si distanta lui fata de apa).
  4. Mutati crema inapoi in robotul curat. Lasati cam 3 minute sa se racoreasca un pic. Taiati untul cubulete.
  5. Porniti robotul pe viteza mica si incet incepeti sa adaugati cuburile de unt. Va dura cam 2-3 minute sa terminati tot untul.
  6. Cand ati terminat de incorporat untul, porniti robotul la viteza mare si mixati inca 30 secunde, sa se aereze bine crema.
  7. Turnati crema intr-un borcan. Pentru scones se poate folosi dupa 30 minute. Daca doriti sa umpleti tarte sau clatite, o puteti folosi imediat ce ati terminat-o. Daca vreti sa umpleti rulade sau prajituri va trebuie sa o lasati cateva ore la frigider sa se intareasca. Se pastreaza la frigider.

Zaharul mixat cu coaja de lamaie

Restul ingredientelor mixate

Compozitia pe abur

Dupa 5 minute crema mea arata asa... urmeaza sa adaug untul

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...