Pui la cuptor cu sos cremos de legume

Retete cu carne de pui Retete la cuptor

Pui copt si sos intr-o singura oala. Puiul iese rumen ca la rotiserie, iar legumele pe care sta vor forma un sos aromat si cremos. Doua componente dintr-o singura lovitura. Doar de o salata mai e nevoie.

Ingrediente

1 pui mic pentru rotisor (aprox 1.2 kg)
1 rosie mare coapta (cca 300 gr)
1/2 ardei rosu (kapia)
5 catei usturoi
1/2 lamaie
1 lingurita cu varf verdeata de fenicul tocata (sau tarhon)
15 gr unt
50 ml ulei de masline
sare, piper negru, turmeric, usturoi granulat

  1. Puiul se scoate din frigider si se lasa pana revine la temperatura camerei. Se introduce in pui lamaia taiata in 3-4 bucati si 2 catei de usturoi curatati, dar lasati intregi. Se presara puiul cu sare peste tot, apoi la fel cu usturoi granulat, apoi se presara si se maseaza cu putin turmeric, cat sa aiba o culoare placuta. Se maseaza cu putin ulei peste tot si la final se rasneste deasupra piper negru.
  2. Rosia si ardeiul se taie bucati mari. Se aseaza pe fundul unui tuci care cuprinde puiul si ramane doar putin loc in jur (vezi poza 1 de jos). Se presara si 3 catei de usturoi curatati si taiati in doua pe lungime.
  3. Se aseaza puiul deasupra cu pieptul in sus. Se coace puiul la 200C timp de 1 ora si 15 minute (caldura sus-jos sau daca aveti program de extra-rumenire), pana e rumen deasupra si daca il intepati in zona piciorului iese suc clar.
  4. Se scoate tuciul din cuptor si se transfera puiul pe un tocator.
  5. Se pun toate legumele intr-un blender si se toarna si jumatate din lichidul de pe ele. Se adauga verdeata si untul si se mixeaza totul pana aveti o crema fina. Daca sosul e prea gros, adica nu curge ca o lava de pe lingura, mai adaugati lichid din tuci. Gustati de sare si fenicul.
  6. Puiul se transeaza bucati mari (pieptul in doua parti, aripile si pulpele separat) si se aseaza pe platou. Se stropeste cu sos din tuci. Se serveste cu sosul cremos de legume.
    * puiul l-am copt cu 2 ore inainte de servire; ca sa-l pastrez, l-am pus inapoi in tuci dupa ce am scos legumele pentru sos si l-am tinut acoperit cu capac in acest timp; in momentul servirii am introdus tuciul fara capac inapoi in cuptor si am reincalzit puiul la 170C, timp de 20 minute; a ramas suculent, ca si cand atunci ar fi fost copt

Puiul condimentat pe legume in tuci

Puiul copt

Legumele copate se vor mixa

Puiul portionat servit cu sos

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...