Pui la cuptor cu sos cremos de legume

Retete cu carne de pui Retete la cuptor

Reteta Pui la cuptor cu sos cremos de legume

Pui copt si sos intr-o singura oala. Puiul iese rumen ca la rotiserie, iar legumele pe care sta vor forma un sos aromat si cremos. Doua componente dintr-o singura lovitura. Doar de o salata mai e nevoie.

Ingrediente

1 pui mic pentru rotisor (aprox 1.2 kg)
1 rosie mare coapta (cca 300 gr)
1/2 ardei rosu (kapia)
5 catei usturoi
1/2 lamaie
1 lingurita cu varf verdeata de fenicul tocata (sau tarhon)
15 gr unt
50 ml ulei de masline
sare, piper negru, turmeric, usturoi granulat

  1. Puiul se scoate din frigider si se lasa pana revine la temperatura camerei. Se introduce in pui lamaia taiata in 3-4 bucati si 2 catei de usturoi curatati, dar lasati intregi. Se presara puiul cu sare peste tot, apoi la fel cu usturoi granulat, apoi se presara si se maseaza cu putin turmeric, cat sa aiba o culoare placuta. Se maseaza cu putin ulei peste tot si la final se rasneste deasupra piper negru.
  2. Rosia si ardeiul se taie bucati mari. Se aseaza pe fundul unui tuci care cuprinde puiul si ramane doar putin loc in jur (vezi poza 1 de jos). Se presara si 3 catei de usturoi curatati si taiati in doua pe lungime.
  3. Se aseaza puiul deasupra cu pieptul in sus. Se coace puiul la 200C timp de 1 ora si 15 minute (caldura sus-jos sau daca aveti program de extra-rumenire), pana e rumen deasupra si daca il intepati in zona piciorului iese suc clar.
  4. Se scoate tuciul din cuptor si se transfera puiul pe un tocator.
  5. Se pun toate legumele intr-un blender si se toarna si jumatate din lichidul de pe ele. Se adauga verdeata si untul si se mixeaza totul pana aveti o crema fina. Daca sosul e prea gros, adica nu curge ca o lava de pe lingura, mai adaugati lichid din tuci. Gustati de sare si fenicul.
  6. Puiul se transeaza bucati mari (pieptul in doua parti, aripile si pulpele separat) si se aseaza pe platou. Se stropeste cu sos din tuci. Se serveste cu sosul cremos de legume.
    * puiul l-am copt cu 2 ore inainte de servire; ca sa-l pastrez, l-am pus inapoi in tuci dupa ce am scos legumele pentru sos si l-am tinut acoperit cu capac in acest timp; in momentul servirii am introdus tuciul fara capac inapoi in cuptor si am reincalzit puiul la 170C, timp de 20 minute; a ramas suculent, ca si cand atunci ar fi fost copt

Puiul condimentat pe legume in tuci

Puiul condimentat pe legume in tuci

Puiul copt

Puiul copt

Legumele copate se vor mixa

Legumele copate se vor mixa

Puiul portionat servit cu sos

Puiul portionat servit cu sos

Comentarii (11)

 

Ultimele comentarii

Ioana  acum 3 ani - 3 Septembrie 2020 11:46  

la 200C, am completat si in reteta
 

Salomea Ciordas  acum 3 ani - 3 Septembrie 2020 19:03  

Si se coace cu capacul de la oala de tuci, nu?
 

Ioana  acum 3 ani - 3 Septembrie 2020 19:19  

Nu, fara capac. Daca ti se pare ca legumele nu lasa destul suc dupa vreo 20-30 minute, adauga pe marginea oalei 50 ml apa.
 

Salomea Ciordas  acum 3 ani - 3 Septembrie 2020 22:06  

Nu a fost nevoie sa mai adaug apa. A iesit foarte bine iar sosul a iesit delicios. Puiul in schimb s-a rumenit bine deasupra iar dedesubt mai putin. Nu ar fi indicat sa il mai intorc in timpul coacerii?
 

Ioana  acum 3 ani - 4 Septembrie 2020 10:44  

poti, dar se va inmuia zona pieptului in sucul legumelor... ai putea sa incepi cu pieptul in jos si dupa ce capata culoare sa-l intorci si sa-l lasi la final cu pieptul in sus.
Partea de jos nu se rumeneste din cauza aburului legumelor. Mie nu mi s-a parut deranjant fiindca pe spate oricum nu sunt partile cele mai carnoase din pui. Pieptul, aripile si partea de deasupra pulpelor ies rumene si acelea sunt cele mai "vanate".
 

Salomea Ciordas  acum 3 ani - 4 Septembrie 2020 17:23  

Da asa este. Dar daca dupa ce s-a copt, il scot din oala, scot legumele si sosul si pun puiul inapoi sa se rumeneasca si pe cealalta parte 10-15 min?
 

Ioana  acum 3 ani - 4 Septembrie 2020 17:26  

buna idee, cred ca ar merge chiar foarte bine asa!
poate chiar pe plita, direct in tuci il rumenesti usor pe spate, daca te grabesti si nu vreai sa-l mai lasi la cuptor. tuciul e deja cu grasime...
 

Salomea Ciordas  acum 3 ani - 4 Septembrie 2020 22:52  

Dada, si mai buna ideea cu rumenitul direct pe plita. Multumesc mult!
 

Corina  acum 3 ani - 18 Octombrie 2020 20:28  

Genial sosul, bravo Ioana! Urmaresc retetele tale de vreo 8 ani (sper sa nu gresesc :-)) de cand site-ul tau era abia la inceput si pot spune ca retetele tale sunt excelente! Felicitari!
 

Ioana  acum 3 ani - 19 Octombrie 2020 11:15  

Merci! Ma bucura mult ca sunt de ajutor!
 
Lasa un comentariu
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...