Salata de dovlecei cu macrou la gratar

Retete cu peste si fructe de mare Retete fara gluten Retete salate

Reteta Salata de dovlecei cu macrou la gratar

Salata usoara pentru un inceput de saptamana usor.

Ingrediente

1 macrou (mai mic)
2 dovlecei mici/tineri (500 gr in total; proaspeti)
1 catel mare de usturoi
1 lingura seminte de floarea soarelui
2 linguri suc de lamaie
coaja rasa de la 1/4 lamaie bio (sau 2 fire marar)
2.5 linguri ulei masline extravirgin
sare, piper negru

Portii: 2

  1. Macroul se cresteaza usor pe latime in cateva locuri pe ambele parti. Se presara cu sare si piper negru. Se picura 1/2 lingura de ulei peste el si se maseaza sa intre condimentele si in crestaturi.
  2. Se incinge bine gratarul (am gratar pe gaz) cu capacul tras peste el. Se unge bine gratarul cu grasime (o bucata de slanina sau un servetel inmuiat in ulei).
  3. Se aseaza pestele pe gratar si se lasa capacul jos. Se lasa cam 15 minute (gratarul meu arata ca inauntru sunt 200C), pana prind urme frumoase de gratar. Se intorc si se mai lasa 5-10 minute.
    * daca nu aveti gratar, puteti coace macroul in cuptor, la 190C timp de 25 minute
  4. Se scoate pestele si se lasa sa se racoreasca. Apoi se dezoseaza si carnea se rupe bucatele.
  5. Dovleceii se dau pe razatoarea mare. Se amesteca cu putina sare si se lasa sa stea 10-15 minute. Se storc apoi bine de apa (in pumn sau in tifon).
  6. Se incinge bine o tigaie antiaderenta. Se adauga semintele de floarea soarelui si se prajesc amestecand des pana se rumenesc usor si incep sa pocneasca. Se scot din tigaie.
  7. Se adauga in tigaie dovlecelul si se mai presara putina sare. Se soteaza, amestecand des doar 30 secunde - 1 minut. El trebuie doar sa se indulceasca putin si sa ramana usor crocant.
  8. Se scoate dovlecelul intr-un bol si se amesteca cu sucul de lamaie si coaja de lamaie (sau mararul tocat).
  9. Usturoiul se striveste bine intr-un mojar si apoi se freaca bine de tot cu restul de ulei (2 linguri).
  10. Se adauga uleiul cu usturoi peste bucatile de macrou. Se gusta macroul de sare si se mai adauga daca mai trebuie.
  11. Se adauga deasupra dovlecelul si semintele de floarea soarelui. Se amesteca usor.
  12. E bun caldut sau la temperatura camerei. Daca vreti ca salata sa fie mai satioasa, puteti sa o asezati pe 2 linguri de couscous marunt (inmuiat in apa).

Comentarii (0)

 

Fii primul care adauga un comentariu.

Lasa un comentariu
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...