Tarta cu ceapa si bacon

Categorii: Retete cu branza, Retete din Franta, Retete de mancaruri cu carne, Retete la cuptor

 

Tarta cu ceapa si bacon
Pinterest

Tarta alsaciana. Un fel de pizza frantuzeasca. Aceasta tarta s-a nascut in vechile brutarii. Brutarul verifica daca cuptoarele sunt incinse intinzand subtire o bucatica de aluat si garnisind-o doar cu fromage blanc, ceapa si bacon (lardon). Daca cuptorul era incins cum trebuie tarta se cocea aproape instant, marginile aproape carbonizandu-se. Cuptorul fiind atat de bine incins, ceapa si baconul puteau fi puse crude, se coceau repede. Cum cuptoarele noastre nu pot sa ajunga la asemenea temperaturi, eu prefer sa gatesc usor ceapa si baconul inainte de a le pune pe tarta. Forma traditionala e dreptunghiulara, subtire, fara margini groase ca la pizza.

Fac si prezentarile oficiale vesel Numele ei este Tarte Flambée Gratinée (fiindca am pus si cascaval peste smantana).

Ingrediente
Tarta cu ceapa si bacon

500 gr aluat de paine (puteti folosi acest aluat de paine frantuzeasca sau acest aluat de pizza)
4 linguri smantana acra/fermentata (25% grasime)
100 gr bacon (6 felii subtiri)
100 gr cascaval 
1 ceapa mica (cca 50 gr)
piper negru macinat, nucsoara

Bucati: 2 tarte mari; Portii: 2-4

Preparare
Tarta cu ceapa si bacon

  1. Baconul se taie fasii subtiri. Ceapa se taie rondele subtiri. Razuiti cascavalul.
  2. Intr-o tigaie mica se pune baconul la foc mic si se lasa pana-si lasa grasimea, apoi se poate da focul mai mare si se lasa doar pana incepe sa se rumeneasca usor, fara a deveni insa crocant, se va finisa in cuptor. Se scoate baconul din tigaie si in locul lui, in grasimea lasata se adauga ceapa care se caleste scurt, doar pana se inmoaie un pic. Catre final am adaugat si cateva picaturi de otet (1/2 lingurita) ca sa se intensifice culoarea cepei rosii.
  3. Pe masa data cu faina impartiti aluatul in doua bucati egale.
  4. Intindeti foi subtiri dreptunghiulare (asta e forma traditionala, dar puteti sa ii dati orice forma doriti si daca va plac marginile ca la pizza le puteti lasa un pic mai groase si intindeti subtire doar mijlocul). Asezati foile in tava.
  5. Intindeti un strat subtire de smantana pe fiecare foaie (cca 2 linguri / foaie), folosindu-va de dosul lingurii ca sa nivelati. Presarati egal cascavalul. Presarati apoi baconul si ceapa pe toata tarta. Rasniti deasupra piper negru si radeti putina nucsoara.
  6. Coaceti tarta la 250C (sau maximul cuptorului vostru) pana umplutura incepe sa "bolboroseasca" (cca 5-7 minute). Mutati apoi pe grill la maxim (caldura sa vina de sus) si lasati pana marginile tartei sunt placut rumene. In acest timp supravegheati tarta, de la rumeneala la arsura e timp scurt.
  7. Scoateti tarta si taiati-o patrate  cu un cutit mare cu lama lata. Serviti tarta alsaciana calda, cu o salata proaspata.
 
Tarta cu ceapa si bacon - Aluat intins subtire

1. Aluat intins subtire

Tarta cu ceapa si bacon - Aluat intins mai gros cu smantana si cascaval

2. Aluat intins mai gros cu smantana si cascaval

Tarta cu ceapa si bacon - Presaram bacon si ceapa

3. Presaram bacon si ceapa

Tarta cu ceapa si bacon - Tarta mai groasa coapta

4. Tarta mai groasa coapta

Tarta cu ceapa si bacon - Tarta mai subtire coapta

5. Tarta mai subtire coapta


Adauga comentariu    Listeaza reteta

Votul tau: 

  (5 puncte / total voturi: 12)  

 
loading...

Pizzata

8 Octombrie 2018

Pizzata

Banuti de cartofi stil pizza

28 Noiembrie 2017

Banuti de cartofi stil pizza

Pizza cu rosii

3 Iulie 2017

Pizza cu rosii

 

 

olga  acum un an - 25 Februarie 2016 09:43  

Re: Tarta cu ceapa si bacon

FABULOUS!!!!!!!
 

Curt ioana  acum un an - 26 Februarie 2016 13:32  

Re: Tarta cu ceapa si bacon

Incredibil de buna....tocmai am facut o este nemaiponenita....cu cat ii mai multa ceapa pe ea cu atat mai buna eu am pus vreo 5 cepe mici si ii da un gustt foarte bun si dulceag
Merita incercata vesel
 

Laura  acum un an - 27 Februarie 2016 22:20  

Re: Tarta cu ceapa si bacon

Foaaaaaaarte buna! Eu am avut mai mult aluat de la painea fara framantare dar a iesit f buna. Multumesc pt reteta!
 

Ioana  acum un an - 28 Februarie 2016 11:19  

Re: Tarta cu ceapa si bacon

Sa-ti fie de bine, Laura!
 

Mari Ana  acum un an - 29 Februarie 2016 12:03  

Re: Tarta cu ceapa si bacon

Foarte buna. Poate fi mic dejun, pranz sau cina. vesel
 

Anne   acum un an - 10 Septembrie 2016 19:19  

Re: Tarta cu ceapa si bacon

Asta este foarte bun!
Traditional, se cheama "flammekueche" care inseamna, cum ai zis "tarte flambee" vesel
 
loading

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Retete de sezon

Vezi toate retetele de sezon


 
mergi sus