Frigarui de pipote in stil Iskender kebap

Retete cu carne de pui Retete ieftine

Reteta Frigarui de pipote in stil Iskender kebap

Va spun drept ca nu am dileme de genul "ce sa mai gatesc azi?" Mereu am planuri, curiozitati, idei noi de testat. Si mai am un fel de ADHD culinar, imi sar poftele de la o mancare la alta, de la o bucatarie la alta ca un yoyo. Idei bune, idei proaste, se vor cerne incet. De exemplu ieri... imi propusesem sa fac frigarui de pipote... si apoi m-am gandit la sosul de rosii cu unt de la Iskender kebap si ce bun ar fi acum... dar nu am berbecut... ce ar fi sa imperechez cele doua idei?!?

Ingrediente

1/2 portie pipote confiate
piper, chili

Sos de rosii

1 lingurita cu varf unt
1/2 lingura grasime de pe pipotele confiate
1 lingurita cu varf pasta de rosii
1 catel mic de usturoi
1/8 lingurita chimion macinat
fulgi de chili
sare, piper negru

Pentru servire

1 pita la gratar
1 lingura iaurt

Portii: 1

 

  1. Pipotele se scot din grasime si se insira pe frigarui (3 frigarui mi-au iesit; suficente pentru o portie). Se presara cu piper negru proaspat macinat si chili daca doriti.
  2. Se incinge o tigaie grill la foc maxim, timp de 5 minute, fara adaos de grasime. Se pun frigaruile in tigaie la distanta unele de altele si se prajesc pe ambele parti pana se rumenesc. Pipotele sunt gatite, trebuie doar sa le lasati sa se rumeneasca frumos.
  3. Cat se fac pipotele, topiti untul si grasimea intr-o tigaie mica. Adaugati pasta de rosii si caliti 30 secunde. Adaugati usturoiul strivit si caliti 30 secunde. Adaugati condimentele (chimion, piper negru rasnit, chili daca doriti sa fie picant) si amestecati sa se dizolve in grasime.
  4. Adaugati 2 linguri de apa si sare. Amestecati bine. Veti vedea acum ca pasta de rosii se va dizolva si se va forma un sos. Cand sosul ajunge la fierbere luati tigaia de pe foc.
  5. Cand frigaruile sunt gata le ungeti cu sos de rosii peste tot. Le asezati pe pita. Turnati sosul deasupra. Alaturi puneti o lingura generoasa de iaurt (grecesc sau de oaie). Serviti imediat.
    * pitele se prepara din timp dupa reteta data aici, varianta 1; vor iesi 6 pite; se pastreaza acoperite

Comentarii (0)

 

Fii primul care adauga un comentariu.

Lasa un comentariu
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...