Muschiulet de porc cu piure de mazare si rozete de cartofi

Retete de mancaruri cu carne Retete cu carne de porc Retete de Craciun

Reteta Muschiulet de porc cu piure de mazare si rozete de cartofi

Inca o "farfurie completa" care sa va inspire in crearea meniului de sarbatori.

Ingrediente

1 muschiulet de porc
2 linguri ulei
sare, piper negru macinat

Piure de mazare

200 gr mazare congelata
1 ceapa mica
1 cartof mai mic
250 ml supa de pui
3-4 frunze menta
1 lingura rasa parmezan razuit
1 lingura ulei
sare, piper negru

Rozete de cartofi

1 kg cartofi fainosi
50 ml lapte fierbinte
70 gr unt
3 linguri cu varf parmezan razuit
1 ou
sare, piper negru
1 lingurita boia dulce
1 lingura ulei

Portii: 4

  1. Muschiuletul de porc se scoate din frigider cu 1 ora inainte de a-l prepara. Se presara sare si piper negru macinat pe masa de lucru. Se ruleaza muschiuletul prin condimente. Se lasa sa stea pana sunt gata restul componentelor.
  2. Pentru piureul de mazare: se caleste ceapa toacat in ulei pana se inmoaie bine. Se adauga mazarea, cartoful taiat cubulete mici si supa de pui. Se condimenteaza cu sare si piper negru si se fierbe cu capac pana cartoful e bine fiert (verificati sa fie si mazarea fiarta).
  3. Se strecoara mazarea si se retine supa. Se mixeaza in blender sau cu blenderul vertical mazarea in care am pus frunzele de menta. In timp ce mixati se adauga treptat supa pana piureul ajunge la consistenta dorita (un piure moale si pufos; eu am pus toata supa).
  4. Se trece piureul de mazare printr-o sita deasa, ca sa fie fin. Se adauga parmezanul si se amesteca pana se topeste. Se pastreaza piureul la cald (dar poate fi si reincalzit in caz ca se raceste de tot).
  5. Pentru rozetele de cartofi: se curata cartofii de coaja. Se acopera cu apa si sare si se fierb pana furculita intra usor in ei. Se scurg si se paseaza printr-o presa de cartofi. Indiferent ce instrument folositi pentru pasatul cartofilor, piureul trebuie sa fie foarte fin, fara bucati mari prin el, pentru a fi spritat frumos. Se adauga laptele, untul si parmezanul si se amesteca cu furculita pana acestea se topesc. Se condimenteaza piureul cu sare si piper dupa gust.
  6. Se bate oul si se adauga in cartofi. Se amesteca bine.
  7. Se pune piureul de cartofi intr-un spritz de patiserie (cu varf simplu de 1.5 cm cum am folosit eu sau cu alt varf daca vreti sa aiba modele). Se spritzeaza piureul in tava acoperita cu hartie de copt sub forma de movilite. Se ung rozetele cu putin ulei.
  8. Se coc rozetele de cartofi la 200C pentru 30 minute.
  9. Se scot rozetele din cuptor si se ung cu boia amestecata cu ulei.
  10. Muschiuletul de porc (introduceti varful subtire dedesubt sa aveti grosime egala) se prajeste intr-o tigaie larga in care am incins bine uleiul. Se prajeste cate 2 minute pe fiecare parte si inca 30 secunde pe partile laterale. Se muta apoi muschiuletul intr-o tava care merge la cuptor si se coace 10 minute la 220C.
  11. Se scoate muschiuletul pe folie de aluminiu, se acopera cu ea si se lasa sa stea 10 minute, dupa care se poate felia.
  12. Pe farfurii se aseaza piure de mazare, langa el felii de muschiulet (presarate cu putina sare mare si piper negru) si alaturi se pun 2 rozete de cartofi.

Mazare congelata

Mazare congelata

Trecem piureul de mazare prin sita

Trecem piureul de mazare prin sita

Rozete de cartofi inainte de a fi coapte

Rozete de cartofi inainte de a fi coapte

Muschiuletul la prajit

Muschiuletul la prajit

Comentarii (11)

 

Ultimele comentarii

MariAna  acum 11 ani - 17 Decembrie 2012 12:24  

Merita sa fie facuta de Craciun, e de efect si sigur este si gustos. :)
 

Irina  acum 11 ani - 27 Decembrie 2012 13:13  

Sarbatori fericite tuturor!
Ioana, am o nedumerire in legatura cu rozetele de cartofi, le-am incercat sa le fac, am respectat intru totul cantitatile, dar din pacate nu am reusit sa le spritez frumos ca la tine. Amestecul de cartofi era initial moale dupa ce am batut totul in blender ,dar cand am pus si oul in general nu a fost posibil sa le dau nici o forma. Poti te rog sa imi zici care ar putea fi cauza? Cartofii la sigur au fost fainosi, poate oul era prea mare sau poate nu trebuia sa folosesc blenderul in acest caz? :(
Multumsc anticipat si inca o data un an nou fericit va doresc!
 

Ioana  acum 11 ani - 30 Decembrie 2012 11:59  

primul sfat: nu mai face piureul in blender, robot sau mixer. cumpara-ti un strivitor sau o presa. dupa ce remediezi problema asta sa-mi spui daca ti-a mai iesit moale piureul.
 

Candy  acum 11 ani - 2 Ianuarie 2013 15:21  

Anul Nou sa va aduca realizari pe toate planurile, sanatate, bucurii, bunastare si paee in suflet!
Multumesc pentru toate retetele trimise. Mi-au fost de mare ajutor cand am fost in lipsa de inspiratie sau am vrut sa gatesc ceva deosebit.
 

Irina  acum 11 ani - 3 Ianuarie 2013 14:11  

Merci pt sfat, Ioana. Am facut o a doua incercare cu rozetele de Revelion, si au iesit o minunatie. De data aceasta am folosit un strivitor si a fost totul ok. Unele rozete au crapat putin, dar stiu ca e din cauza cuptorului meu in rest reteta a fost f apreciata. Multumesc !
 

mihaela  acum 10 ani - 25 Aprilie 2013 14:22  

sunt bune si a doua zi? rozetele ma refer.
 

Ioana  acum 10 ani - 25 Aprilie 2013 14:57  

nu chiar ca in prima zi, dar daca le pui un pic la cuptor/microunde sa se reincalzeasca vor fi bune.
 

Alina  acum 9 ani - 19 Noiembrie 2014 15:15  

Mama ce bine arata..vreau sa-l incerc si eu :)
 

Laura Diaconu  acum 9 ani - 29 Decembrie 2014 18:35  

Am facut astazi reteta asta... E extraordinar de buna!!!!!!
 

Ioana  acum 9 ani - 30 Decembrie 2014 12:27  

;)
 
Lasa un comentariu
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...