Pui cu linte rosie la cuptor

Retete de mancaruri cu carne Retete cu carne de pui Retete ieftine

Orice pregatesc in minunata mea cratita rosie de fonta iese bun.

Ingrediente

2 pulpe intregi de pui (sau 4-6 pulpe inferioare; aprox 600 gr carne cu os)
1 ceapa medie
3 catei usturoi
1 lingurita cu varf pasta de rosii
1/4 lingurita boia afumata
1 lingurita boia dulce
1 lingurita oregano uscat
1 foaie de dafin
2-3 fire marar
250 gr linte rosie
12 rosii cherry
1 lingurita ulei de masline + putin pt uns pulpele
sare, piper negru, turmeric

Portii: 4
Calorii: 370 cal / portie

  1. Se presara carnea cu sare, piper negru si turmeric pe ambele parti. Se picura putin ulei si se maseaza.
  2. Se pune o cratita pe foc mediu spre mic si se aseaza carnea cu pielea in jos. Se rumeneste asa cam 10 minute, fara sa miscati carnea, doar trageti cu ochiul dedesubt sa vedeti cum arata. Se intoarce carnea si se mai prajeste 5 minute.
  3. In acest timp ar fi trebuit sa se adune putina grasime in cratita. Trageti carnea spre margine si in mijloc adaugati ceapa tocata marunt. Caliti 5 minute, amestecand cand si cand. Adaugati usturoiul strivit si mai caliti 1 minut.
  4. Adaugati pasta de rosii si caliti inca 2 minute. Adaugati boaiaua si oregano si amestecati rapid.
  5. Turnati 650 ml apa si aduceti continutul la fierbere. Adaugati dafinul rupt in doua. Presarati si putina sare in apa.
  6. Mutati cratita la cuptor, la 180C si lasati sa fiarba timp de 30 minute.
  7. Scoateti cratita si gustati lichidul. Ar trebuie sa fie ca o supa gustoasa. Dregeti de sare, tinand cont ca adaugati si lintea. Turnati lintea (spalata inainte in cateva ape pana apa ramane curata pe ea) printre bucatile de carne. Adaugati si jumatate din mararul tocat. Cu o lingura ajutati sa fie distribuita egal pe fundul cratiteti. Scuturati apoi cratita ca sa se mai uniformizeze lintea. Pare mult lichid acum, dar lintea se va umfla si va absorbi supa.
  8. Introduceti iar cratita la cuptor, scadeti temperatura la 160C, si lasati sa se faca 15 minute.
  9. Intre timp amestecati rosiile cu restul de marar tocat (am pus jumatate marar si jumatate patrunjel, fiindca sotul meu nu suporta doza prea mare de marar) si 1 lingurita de ulei. Amestecati.
  10. Turnati rosiile pe langa pui, cu tot cu verdeata. Mai dati la cuptor inca 15 minute. Verificati sa fie facuta lintea dupa acest timp. Testati in centru si luati mai de la fundul cratitei, acolo se face cel mai greu.
  11. E bun imediat sau reincalzit.

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...