Supa de linte rosie

Categorii: Retete cu legume, Retete de post, Retete ieftine, Retete rapide, Retete simple, Retete turcesti

 

Supa de linte rosie
Pinterest

Supa rustica de linte rosie, servita cu crutoane aromate si picante. Va reamintesc ca lintea rosie se terciuieste la fiert, deci nu fiti dezamagiti ca nu raman boabele intregi la fel ca la supa de linte verde. Asta e farmecul ei. Totusi pentru un pic de textura am adaugat bulgur mare si am servit-o cu crutoane rustice.

Am avut fost o saptamana extrem de incarcata, fara timp de gatit. Imaginati-va ca supa asta a fost prima mancare facuta in casa de saptamana asta. O binecuvantare dupa atatea sandwichuri si pizza. Nu se arata zile mai linistite, asa ca probabil de Valentine vom manca tot linte vesel

Ingrediente
Supa de linte rosie

125 gr linte rosie
25 gr bulgur mare (sau orez)
1 ceapa medie
1 catel de usturoi
1 lingura pasta de ardei
1 lingurita boia dulce
1 lingurita menta uscata
1/4 lingurita chili fulgi (pul biber)
2 rosii din conserva (+ 2 linguri suc de pe ele)
2 linguri de ulei
sare

Crutoane rustice

4 felii medii de paine (preferabil veche de 1-2 zile)
50 gr unt (sau ulei pentru varianta de post)
1 lingurita boia dulce
1 lingurita menta uscata
1/4 lingurita chili fulgi
sare grunjoasa

Portii: 3-4

Preparare
Supa de linte rosie

  1. Lintea se spala bine pana apa de pe ea nu mai e laptoasa.
  2. In uleiul incins se caleste ceapa tocata cat mai marunt doar 2-3 minute. Se adauga usturoiul strivit si se mai caleste 1 minut. Se adauga pasta de ardei, menta si chili si se mai caleste 2 minute (pana pasta se caramelizeaza usor). Se trage oala de pe foc si se amesteca bine de tot boiaua (am adaugat si 1 varf de lingurita boia afumata ca sa accentuez aroma de fum a pastei de ardei).
  3. Se adauga lintea, rosiile strivite cu furculita si 1 l de apa. Se pune iar pe foc si se aduce la fierbere. Se da focul la mic (supa doar sa clocoteasca usor; e important, fiindca lintea rosie oricum se terciuieste la fiert, dar la foc mare pur si simplu "explodeaza"), se pune capacul usor intredeschis si se fierbe asa timp de 20 minute.
  4. Se adauga apoi bulgurul si sare si se fierbe tot la foc mic si cu capacul intredeschis inca 10 minute.
  5. Cat fierbe supa se topeste untul la foc mic, intr-o craticioara. Se adauga boiaua, menta si chili si se amesteca.
  6. Intr-un bol se rupe painea bucatele. Se toarna in fir subtire untul aromat peste ele, in timp ce amestecati sa ajunga unt pe toate bucatile de paine. Amestecati apoi bine, bine. Crutoanele se vor colora doar partial (vor arata marmorate).
  7. Se aseaza crutoanele in tava cuptorului, pe hartie de copt, se presara cu sare mare si se coc la 150C timp de 10 minute.
  8. Serviti supa cu crutoane rustice si sferturi de lamaie (vitamina C din lamaie ajuta la absorbtia fierului din linte). Supa e buna si reincalzita.
 

Adauga comentariu    Listeaza reteta

Votul tau: 

  (5 puncte / total voturi: 18)  

 
loading...

 

 

Eater  acum un an - 12 Februarie 2016 16:50  

Re: Supa de linte rosie

Arata delicios, cred ca am sa incerc si eu vesel
 

Claudia  acum 10 luni - 19 Aprilie 2017 10:35  

Re: Supa de linte rosie

Simpla si delicioasa!!! Ne-a placut de la mic la mare vesel.
 

Ioana  acum 10 luni - 21 Aprilie 2017 16:32  

Re: Supa de linte rosie

sa va fie de bine, ma bucur!
 

Mirela  acum 9 luni - 2 Mai 2017 13:47  

Re: Supa de linte rosie

Foaaarte buna! imi e pofta Cu lamaie cu tot.
 
loading

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Retete de sezon

Vezi toate retetele de sezon


 
mergi sus