Cuburi de vinete si dovlecei fripte cu iaurt si sos de rosii

· 26 comentarii

Retete aperitive Retete cu iaurt Retete cu legume Retete ieftine Retete lact-ovo-vegetariene Retete simple Retete turcesti

Reteta Cuburi de vinete si dovlecei fripte cu iaurt si sos de rosii

O salata-aperitiv: cu vinete, sos de rosii si iaurt, chintesenta aperitivelor turcesti.

Ingrediente

1 vanata medie (cca 450 gr)
1 dovlecel mic (cca 250 gr)
4 fire patrunjel
100-150 gr iaurt gras (sau grecesc)
2 prize chili (pul biber)
2 prize chimion (cumin)
sare, piper negru
ulei

Sos de rosii cu ghimbir

400 gr rosii coapte
1 ceapa mica (cca 30 gr)
1 bucatica ghimbir (cca 10 gr)
1 priza zahar
1 lingura ulei
sare

Portii: 4

Cum se prepara cuburi de vinete si dovlecei fripte cu iaurt si sos de rosii

  1. Vanata si dovlecelul de taie cuburi de aprox. 1.5 cm. Se presara cu sare, se amesteca bine, apoi se pun pe servetele de hartie si se lasa la scurs pana terminati sosul.
  2. Sosul: intr-o tigaie larga se toaca ceapa marunt si se caleste in uleiul incins pana se inmoaie bine de tot. Se adauga ghimbirul dat pe razatoarea mica ?(trebuie sa obtineti 1/2 lingurita piure) si se caleste inca 1 minut.
  3. Se adauga rosiile date pe razatoare, zaharul, sare si piper dupa gust. Se aduce la fierbere. Se da focul pe mediu si se fierbe, amestecand din cand in cand, timp de aprox 5-7 minute, pana sosul e scazut bine de tot.
  4. Se mixeaza sosul in blender si daca-l doriti foarte fin, il puteti trece printr-o sita, sa eliminati samburii.
  5. Se incinge ulei intr-o tigaie larga (25 cm sau mai mare) si se frig cuburile de legume in transe, fara a le inghesui. Pentru vinete aveti nevoie de 3-4 linguri ulei/transa, iar pentru dovlecei, doar 1 lingura de ulei/transa. Timpul de prajire este de aprox 5 minute/transa pentru vinete si 10 minute/transa pentru dovlecei. Cat se prajesc, se amesteca des in legume, ca sa se rumeneasca pe toate partile.
    * o metoda mai buna cand faceti cantitate mai mare sau pur si simplu daca doriti o versiune mai dietetica, este sa stropiti legumele cu 2 linguri de ulei, sa le puneti rasfirate in tava cuptorului si sa le coaceti la 200C pana sunt rumene, amestecand in ele la jumatatea timpului de coacere (aprox 25 minute); cand le scoateti, daca legumele par uscate, mai stropiti-le cu 1 lingura de ulei si amestecati.
  6. Scoateti toate legumele fripte intr-un vas si condimentati-le cu sare si piper dupa gust, adaugati chimion si pul biber daca le doriti picante. Amestecati. Lasati-le sa se racoreasca.
  7. Servire: puneti legumele fripte pe o farfurie larga (sau un platou), acoperiti-le cu sos de rosii si apoi cu iaurt. Treceti cu o lingurita prin sos, doar cat sa se marmoreze un pic. Presarati cu patrunjel tocat. E bun caldut sau la temperatura camerei, cu lipie libaneza.

Ai gatit reteta? Vrei sa o gatesti si ai o intrebare? Lasa-mi un comentariu si iti raspund.

Scrie aici
Legumele cu sare la scurs

Legumele cu sare la scurs

Sos de rosii cu ghimbir

Sos de rosii cu ghimbir

Legumele fripte condimentate

Legumele fripte condimentate

Comentarii (26)

Ai o intrebare? Scrie-mi si iti raspund cat de repede pot.

 

   

Nu, nu, au scos recent si de la kamis chimion, pana acum nu mai vazusem nici eu :D. Si chiar daca initial mi s-a parut putin diferit, cam intepator oarecum fata de primul, pot spune ca a fost neasteptat de delicioasa mancarea :D . Multumesc frumos de idee ! 😊
 

   

ce bine, va fi mai usor de gasit acum!
 

   

Buna, Ioana ! tu ce fel de cumin folosesti ? nu sunt obisnuita cu condimentul asta si nu stiu care ar fi mai de calitate...prima data am luat ceva arabesc de la carrefour, raionul cu produse internationale, destul de scump dar era si mare pachetul..nu am mai gasit si am luat varianta de la kamis, mi se pare foarte diferita de prima..tind sa cred ca cea de la kamis nu e buna, dar poate ma insel eu...
 

   

primul era cel bun, acela era cumin (chimion). cel de la Kamis era caraway (chimen). bun si el dar nu in aceasta reteta. si tottal diferit, ai dreptate.
 

   

Legumele le-am facut la tigaia gratar de fonta si am pus busuioc proaspat in loc de patrunjel, asta aveam.
Rezultatul, 3 stele Michelin de la sotul meu care si-a pus si parmezan in farfurie.
Multumim frumos pentru inca o cina reusita.
 

   

sa va fie de bine! si la cat mai multe stele Michelin, Simona! 😊
 

   

Absolutely delicious, again 😉

Multumesc frumos, minunata Ioana!
 

   

Acum le-am incercat. Sunt delicioase. Si nu sunt prea grase, cum ma temeam. Eu am folosit pasta de ghimbir si usturoi, care a dat o aroma deosebita sosului. Iar iaurtul racoritor asezat deasupra acestor bucate le face minunate.
Ioana, site-ul tau este primul in topul preferintelor mele. Este foarte bine structurat, cu multiple informatii, ceea ce mi-a dat curajul sa incerc multe feluri inedite de bucate!
Felicitari pentru paginile pline de promisiuni culinare delicioase!
 

   

ma bucur, Liza, ca ti-a cazut asa bine mancarea asta si pentru ca esti increzatoare cand te afli in bucatarie.
 

   

Desigur, sanatatea nu este prioritara pentru voi, ca nu ati mers suficient la scoala. Adio
 

   

daca te interesa cu ADEVARAT o varianta mai dietetica, vedeai ca la pct. 5, textul italic, e trecuta varianta de coacere a legumelor in cuptor. iti recomand sa-ti reversi frustrarile matinale in alta parte, mesaje de genul celui de-al doilea nu-si au locul aici.
 

   

Cu siguranta pot fi bune (nu le-am gustat) dar atata prajeala peste tot , pot spune cu tot atata siguranta , ca nu sunt deloc sanatoase , oricat de legume ar fi. Incercati si puneti pe blog si retete mai sanatoase. Succes!
 

   

Buna Ioana, desi am in continuare probleme cu mailul nu incetez sa urmaresc retele tale delicioase.Saptamana viitoare plec in Turcia si abia astept sa ma delectez cu bucatele lor si cine stie, poate aflu ceva nou de impatasit cu tine. Pup
 

   

chiar te rog sa ne impartasesti daca gusti ceva interesant. concediu placut!
 

   

Buna,Ioana ,nu te cunosc,te urmaresc de cind ti-am descoperit saitul de trei ani cred.
Imi dau seama ca pe linga pasiunea ta pentru bucatarie,trebuie sa ai si ceva inascut ,chiar mai mult decit talent.Te admir pentru simplitate cu care dai toate detaliile ,chiar "micile secrete".Tot ce faci tu necesita timp si cred ca la tine ziua are mai mult de 24 ore.Pentru mine care sint o prsoana mai matura 😊 si nu am avut o pasiune pentru bucatarie (asta nu inseamna ca nu am gatit) acum cel mai greu mi se pare lista de ingrediente (condimente) care nu prea au fost in bucataria noastra. Te admir si iti doresc sa ne poti bucura cu retetele tale pe cei ce te urmarim .Succes in toate.
 

   

nu e chiar usor cu timpul, dar jonglez cu toate si merge treaba. de atatia ani m-am obisnuit...
cat despre condimente, dupa ce-ti faci stocul din cele mai importante, e usor, apoi doar trebuie reimprospatate cand si cand.
 

   

Senzationala combinatia.
In timp ce mancam imi treceau prin minte cuvinte: savoare, dans al culorilor, explozie de arome.

Foarte, foarte bun.

Multumesc frumos, Ioana.
 
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...