Pui cu vinegreta de ceapa verde si cartofi copti cu telemea

Retete cu cartofi Retete de mancaruri cu carne Retete cu carne de pui Retete fara gluten

Reteta Pui cu vinegreta de ceapa verde si cartofi copti cu telemea

Din cand in cand gateste si EL. Ieri a pornit gratarul, a fript cateva pulpe dezosate si langa a facut o portie de cartofi la cuptor. Eu am contribuit doar la final: am turnat o vinegreta rapida peste pulpele fierbinti si am presarat telemea peste cartofi.

Ingrediente

Pui cu vinegreta de ceapa verde

4 pulpe dezosate de pui
1 lingura ulei
sare, piper negru

4 fire ceapa verde tanara
1 lingurita cu varf capere in otet
1 lingura otet de sherry
3 linguri ulei de masline extravirgin
sare, piper negru, fulgi chili (sau ardei iute rosu)

Cartofi copti cu telemea

6 cartofi albi (soi fainos, pentru copt)
sare, piper negru, oregano uscat
1 lingura ulei
putina telemea (de oaie am folosit)

Portii: 4

  1. Pulpele se sterg bine cu servetele si se lasa la temperatura camerei cam 30 minute. Se presara cu sare, piper negru si apoi se maseaza cu ulei. Se prajesc apoi pe gratar (daca aveti tigaie grill urmati instructiunile de aici, daca aveti gratar exterior puteti sa-l folositi pe acela).
  2. Pentru vinegreta se toaca ceapa verde rondele si se toaca marunt si caperele. Se amesteca intr-un bol si se adauga otetul. Se lasa sa stea 10 minute. Apoi se adauga uleiul, sare, piper negru si daca doriti sa fie picant putin chili sau ardei iute tocat marunt.
  3. Cand pulpele sunt gata, se toarna vinegreta peste ele si se amesteca.
  4. Cartofii se curata si se taie in 6 pe lungime. Se fierb in apa cu sare pana furculita intra in ei, dar nu sunt complet facuti (cca 8-10 minute de cand incepe sa fiarba apa). Se scurg si se scutura de cateva ori in strecuratoare ca sa se evapore apa de pe ei.
  5. Se adauga peste ei piper negru rasnit, sare si oregano sfaramat. Se amesteca sa se distribuie egal condimentele. Se toarna uleiul si se amesteca iar.
  6. Se imprastie cartofii in tava cuptorului fara sa stea inghesuiti.
  7. Se coc la 220C  timp de 25-30 minute (cu program de extra-rumenire daca aveti, se vor face mai repede), pana sunt placuti rumeni deasupra. Amestecati de doua ori in acest timp.
    * incercati sa sincronizati pregatirea pulpelor cu cea a cartofilor, sa fie gata cam in acelasi timp
  8. Se aseaza cartofii pe un platou. Se presara cu telemea, cata vreti (am pus cca 30 gr). Deasupra se pun pulpele si se toarna vinegreta din vas peste ele. Se serveste imediat.

Comentarii (0)

 

Fii primul care adauga un comentariu.

Lasa un comentariu
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...