Somon a l'unilaterale cu paste cu negru de sepie

Retete de mancaruri cu carne Retete cu paste Retete cu peste si fructe de mare Retete rapide Retete simple Retete pentru Valentine's Day si Dragobete

Reteta Somon a l'unilaterale cu paste cu negru de sepie

Doar amestecati, fierbeti paste si prajiti somonul. Trei pasi pe care oricine ii poate face (domnilor, anul asta ma astept sa faceti ravagii de Valentine's Day ;) ). Vinul potrivit: Pinot Gris.

O parte interesanta din reteta e modalitatea de preparare a pestelui. "A l'unilaterale" este o tehnica de prajire a pestelui doar pe o parte, cea cu pielea. Francezii sustin ca aceasta este cea mai buna metoda de preparare a unui file de peste, fiindca doar pielea vine in contact cu uleiul si se face super crocanta, ca soricul de porc  =P~ , in timp ce carnea nu atinge uleiul si isi pastreaza toata savoarea si moliciunea. Si asa e! Somonul a iesit perfect. Cine stie, stie!

Ingrediente

150 gr paste cu negru de sepie (am folosit spaghetti, dar se pot folosi si tagliatelle sau linguine)
2 fire patrunjel

Somon a l'unilaterale

2 fileuri de somon cu piele (de aprox. 150 gr fiecare)
sare de mare, piper negru macinat
1 lingura faina

Dressing

1/2 lingura otet balsamic
1/2 lingura sos de soia
2-3 linguri ulei neutru (de floarea soarelui de exemplu) 
cateva picaturi ulei de susan
2 prize ghimbir pudra 
1 lingura ceapa rosie tocata foarte marunt
1 lingura seminte de susan

Portii: 2

  1. Fileurile se spala si se absorb foarte bine cu servetele.
  2. Susanul se prajeste intr-o tigaie fara adaos de grasime pana se rumeneste usor.
  3. Se amesteca intr-o cescuta sosul de soia, otetul, uleiurile si ghimbirul. Se adauga ceapa tocata si susanul. Se lasa dressingul sa stea pana e nevoie de el.
  4. Se fierb pastele in multa apa cu sare, conform instructiunilor de pe pachet.
  5. Pana sunt gata pastele se prepara fileurile. Intr-o tigaie antiaderenta se pune doar putin ulei si se incinge bine.
  6. Fileurile de somon se trec prin faina, dar numai pe partea cu pielea. Se scutura bine sa cada excesul de faina. Se pun fileurile in tigaie, cu pielea in jos. Se presara deasupra cu sare mare si piper. Nu inghesuiti fileurile in tigaie, asezati-le la distanta unele de altele sa nu se "abureasca". Daca tigaia e mai mica si nu va incap intr-o tura, prajiti-le in transe (dupa fiecare transa stergeti tigaia cu un servetel de bucatarie si puneti ulei nou). Prajiti fileurile la foc mai marisor (sa sfaraie mai tare) timp de 1 minut, apoi dati focul la mediu spre mic (sa sfaraie usor) inca 4 minute. Puneti apoi capacul pe tigaie si mai lasati inca 2 minute (astfel se vor coace si deasupra).
  7. Scurgeti pastele si amestecati-le cu jumatate din dressing. Asezati-le pe doua farfurii. Asezati deasupra cate un file de somon, cu pielea in sus (in primul rand ca sa nu se inmoaie, dar si ca sa expuneti frumosul "soric" obtinut ;) ). Turnati restul de dressing peste fileuri.
  8. Presarati cu patrunjel tocat, inveseleste foarte tare farfuria.

Somonul se prajeste 5 minute cu pielea in jos

Somonul se prajeste 5 minute cu pielea in jos

Se pune capacul...

Se pune capacul...

...si se prajeste inca 2 minute

...si se prajeste inca 2 minute

Somonul e facut si deasupra

Somonul e facut si deasupra

Pastele amestecate cu dressing

Pastele amestecate cu dressing

Comentarii (5)

 

Cristina  acum 10 ani - 27 Ianuarie 2014 09:26  

Super, aveam nevoie de o reteta cu somon, am niste fileuri superbe si voiam ceva deosebit. Merci!
 

Ioana  acum 10 ani - 27 Ianuarie 2014 11:41  

este ceva deosebit :) poti sa folosesti paste integrale, daca nu gasesti cu cerneala de sepie.
 

Ana-Maria  acum 10 ani - 27 Ianuarie 2014 13:19  

Ioana, somonul e patruns bine la final? As vrea sa incerc si eu reteta zilele astea, dar acum sunt mai precauta cu preparate raw din cauza sarcinii. Oricum, arata super!
 

Ioana  acum 10 ani - 27 Ianuarie 2014 13:25  

pentru siguranta, introdu varful unui cutit in partea cea mai groasa a feliei de somon si uita-te sa nu mai fie roz in centru. atunci e facut de tot si fara riscuri pentru tine. daca nu e facut, il mai lasi un pic cu capac. somonul e bun un pic mai putin facut, dar va fi bun si daca-l faci de tot, va ramane destul de moale.
 

ana  acum 9 ani - 26 Septembrie 2014 07:45  

se poate de inlocuit somonul cu pastravul?
 
Lasa un comentariu
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...