Cozonac cu nuca

Retete aluaturi Retete desert Retete de Craciun Retete de Pasti Retete romanesti

Reteta Cozonac cu nuca

Si inca un cadou pentru voi, de la bunica mea: cozonaci cu nuca facuti in cuptorul de caramida. 10 cozonaci sa ajunga la toti ;) Acestia sunt cozonaci adevarati, facuti cu drag. Am lucrat la ei de la 9 dimineata pana la 4 dupa amiaza. Doar incalzitul cuptorului a durat catre 2ore, fiindca se face foc in vatra si cand e fierbinte, se scoate tot jarul afara si abia apoi se baga tavile cu cozonac.

Ingrediente

3.5 kg faina alba (tip 550)
1 lingura sare
200 gr zahar
1 l lapte caldut
4 galbenusuri + 4 oua intregi
150 gr unt (sau margarina)
200 ml ulei
2 esente rom
coaja rasa de la 2 lamai mari

Maia

175 gr drojdie proaspata
100 gr zahar
1/2 l lapte caldut

Umplutura

1.5 kg nuca macinata
coaja rasa de la 1 lamaie (sau scortisoara)
1 lingura cu varf cacao
550 gr zahar
stafide inmuiate peste noapte in apa calduta cu rom (optional)

Pentru uns

cateva linguri de ulei (pentru uns tavile)
3 oua
1 lingura cu varf smantana

Bucati: 10 cozonaci

  1. Este important ca in casa sa fie cald si sa inchideti usa de la bucatarie sa nu aveti curenti. Toate ingredientele sa fie la temperatura camerei, exceptand laptele care trebuie sa fie caldut, dar nu fierbinte.
  2. Se amesteca toate ingredientele pentru maia pana se dizolva drojdia.
  3. Se pune faina intr-un lighean mare si se face gaura la mijloc. Se toarna in acea gaura maia. Se lasa cam 30 minute, pana drojdia se activeaza, veti vedea ca maiaua devine spumoasa.
  4. Se adauga laptele, cele 200 gr zahar, sarea (pe margine, nu direct peste maia) si se incepe framantatul aluatului pana devine destul de omogen.
  5. Se adauga apoi ouale batute si iar se framanta pana ouale sunt incorporate de tot.
  6. Adaugam untul (sau margarina) si iar framantam pana nu se mai vede untul.
  7. La final adaugam uleiul, coaja de lamaie si esenta de rom si framantam cam 30 minmute, pana aluatul nu mai e lipicios deloc si fundul si marginile vasului in care framantati e curat.
  8. Se acopera vasul cu un prosop curat si se lasa la loc caldut, la crescut, pentru 2 ore. Aluatul trebuie sa se tripleze in volum.
  9. Pe masa de lucru data cu faina se imparte aluatul in 10 bucati egale.
  10. Fiecare bucata se framanta usor, doar cat sa-i dati forma rotunda, ca de chifla. Se aseaza bucatile obtinute pe un prosop mare curat. Se acopera cu alt prosop si se lasa la crescut 30 minute.
  11. Amestecam ingredientele pentru umplutura. Gustati umplutura si daca vreti mai dulce, mai puteti adauga zahar.
  12. 5 tavi mai late si cu pereti mai inalti (daca faceti mai putini cozonaci folositi tavi de chec, vor fi mai aspectuosi) se ung bine cu ulei, inclusiv pe margini.
  13. Luam fiecare bucata de aluat si o intindem foaie subtire de un deget.
  14. Punem pe foaie umplutura, cat luam cu amandoi pumnii. Intindem umplutura uniform peste aluat.
  15. Rulam aluatul, usor ca sa nu iasa umplutura.
  16. Asezam cozonacii in tava, la distanta unii de altii.
  17. Acoperim cozonacii cu prosoape de bumbac si lasam iar la crescut pentru 1 ora.
  18. In acest timp incingem cuptorul la 180C.
  19. Ungem cozonacii cu ouale batute cu smantana. Puteti sa-i ungeti cu mana, nu e nevoie de o pensula.
  20. Dam la cuptor pentru 1 ora, pana sunt rumeni deasupra.

Faina cu maia in mijloc

Faina cu maia in mijloc

Incepem sa framantam

Incepem sa framantam

Adaugam treptat restul ingredientelor...

Adaugam treptat restul ingredientelor...

Si framantam pana se desface de pe maini si vas

Si framantam pana se desface de pe maini si vas

Crescut dupa 2 ore

Crescut dupa 2 ore

Aluatul pe masa data cu faina

Aluatul pe masa data cu faina

Il taiem bucati

Il taiem bucati

Dam forma rotunda bucatilor de aluat

Dam forma rotunda bucatilor de aluat

Bucatile la crescut pentru 30 minute

Bucatile la crescut pentru 30 minute

Umplutura de nuca

Umplutura de nuca

Intindem foaie

Intindem foaie

Strat umplutura peste foaie

Strat umplutura peste foaie

Rulam

Rulam

Cozonaci in tava unsa

Cozonaci in tava unsa

Cozonaci in tava unsa

Cozonaci in tava unsa

Crescuti in tava

Crescuti in tava

Unsi cu ou batut cu smantana

Unsi cu ou batut cu smantana

Cuptorul incins

Cuptorul incins

Dam cozonacii la cuptor

Dam cozonacii la cuptor

In cuptor, dupa 30 minute de copt

In cuptor, dupa 30 minute de copt

Cozonaci copti

Cozonaci copti

Comentarii (73)

 

Ultimele comentarii

Ioana  acum 9 ani - 24 Decembrie 2014 11:16  

Ca-n povesti sa-ti fie si Craciunul si anul ca urmeaza, Olga! iti multumesc si eu pentru incredere.
 

flori  acum 8 ani - 13 Decembrie 2015 01:08  

Buna seara!!! Craciunul e la 2 pasi si din pacate in America nu pot gasi drojdie proaspata,doar cea uscata. Dupa parerea Dumneavoastra pot folosi drojdie uscata si daca da ,cat ar trebui sa pun pentru a putea face reteta Dumneavoastra? Va multumesc si va urez sarbatori fericite!!
 

Ioana  acum 8 ani - 14 Decembrie 2015 09:54  

flori, iti trebuie 7 pliculete drojdie uscata, unde fiecare plic e indicat pentru 500 gr faina. o sa iasa bine si cu drojdie uscata.
 

Violeta  acum 8 ani - 16 Decembrie 2015 04:13  

Nu stiu cum ar putea iesi 10 cozonaci cu 3,5 kg faina si 200 gr zahar si celelalte.... poate dar nu cred
 

Ioana  acum 8 ani - 16 Decembrie 2015 07:58  

200 gr zahar sunt doar in aluat. marea parte din zahar e in umplutura (550 gr). un cozonac ar veni din 350 gr faina, din care iese un cozonac mediu. vezi cozonacul meu cu ciocolata din 300 gr faina, umple o tava de chec [link]
 

Ana  acum 7 ani - 25 Decembrie 2016 08:47  

Multumesc Ioana, pentru ca me reamintesti de gustul copilariei! Imi amintesc cum asistam la procesul de fabricare a cozonacilor a bunicii, ea mai punea si dulceata de trandafiri, iar eu nu ma mai saturam si ma certa, spunand ca nu o sa-i ajunga la cozonaci.
Am facut reteta, ma ingrijoram ca nu o sa creasca pentru ca sunt la 2500m altitudinal, si din fericire mi-a reusit. Abia astept sa-l incerc si pe cel de ciocolata :)
 

Alice  acum 4 ani - 14 Octombrie 2019 21:19  

Buna Ioana, am profitat de faptul ca eram la cabana si acolo avem soba de teracota, pe care pot pune la crescut aluatul cu drojdie. Matusa sotului meu pune miere in loc de zahar in maia si mi-a lasat cozonacul in cuptor pentru vreo 35 min. Sa lesin, nu alta :)). Cica atunci cand e copt, suna a gol. Cu inima mica am taiat o felie si era facut. Nu mi-a venit sa cred. Si chiar suna a gol.
Ea pune cateodata cozonacii in cuptorul de-abia pornit si spune ca ei mai cresc in timp ce cuptorul e cald si cand este fierbinte incep sa se coaca. Pana acum nu am mai vazut asa ceva la nimeni, dar ea are diploma in stiinte casnice (sper ca asa se spune), asa ca n-am avut de ales si am ascultat-o :)).
 

bucatariaculinara.net  acum 3 ani - 28 Ianuarie 2021 23:40  

Superi buni la gust. Dar parca ai pus cam putina cacao. Mie personal imi place cu mai multa :D
 

Sandra   acum 2 ani - 27 Aprilie 2021 20:35  

Buna, Ioana!
Pana acum am facut doar reteta de cozonac cu mac, sotul o adora! Anul asta insa m-am decis sa fac si cozonacul meu preferat, cel cu nuca. Problema e ca nu am ce face cu cantitati atat de mari. Ce imi augerez sa fac, reteta cozonacului cu mac dar sa pun nuca in loc de mac sau pot sa impart ingredientele de mai sus la 5 ca sa mi iasa doar 2 cozonaci ? Multumesc!
 

Ioana  acum 2 ani - 30 Aprilie 2021 11:07  

poti face aluatul de la cel cu mac care este minunat si pui umplutura cu nuca.
 
Lasa un comentariu
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...