Quesadilla cu dovlecei

Retete cu branza Retete cu iaurt Retete de mancaruri cu legume Retete lact-ovo-vegetariene

Prima reteta de la schimbare!

Infatisarea siteului s-a schimbat acum cateva zile ca sa reflecte mai bine modul in care imi doresc sa gatim si sa mancam #impreuna. Sper sa fie o experienta placuta si sa reveniti des. Si daca e vreo problema, scrieti-mi, tot eu sunt de vina.

Reteta Quesadilla cu dovlecei

Ingrediente

Quesadilla

2 dovlecei mici sau 1 mediu (aprox 350 gr in total)
3 foi de tortilla (tortilla wrap mari)
aprox. 250 gr branza care se topeste usor (am folosit jumatate cascavalde capra de la Five Continents si jumatate branza Gouda felii)
putin ulei pentru uns dovleceii
15 frunze de busuioc
2 fire marar
sare

Salata de fasole rosie

1 conserva fasole rosie (de 425 gr; sau 240 gr fasole rosie fiarta in casa)
1/2 lingurita chimion macinat
1/2 lingurita coriandru macinat
1/8 lingurita fulgi de chili
1 lingura suc de lime
1/4 legaturica patrunjel
cateva fire de marar
2 linguri ulei de masline

Ceapa rosie marinata cu iaurt

3 linguri generoase (cu varf) iaurt grecesc
1 ceapa rosie medie
2 linguri suc de lime
1 lingura ulei de masline
fulgi de chili
sare

Portii: 3
Calorii:
1885 calc (628 cal / portie)

  1. Dovleceii se taie fasii cat mai subtiri pe lungime. Am folosit aceasta razatoare ca sa imi iasa feliile super subtiri si egale.
  2. Se aseaza feliile unele langa altele pe servetele de bucatarie si se presara cu sare. Se lasa sa se scurga timp de 20 minute. La final se absorb si deasupra cu servetele. Se ung deasupra cu o pensula cu putin ulei de masline.
  3. Se incinge bine cea mai larga tigaie pe care o aveti. Asezati fasii in tigaie, cu partea unsa in jos, fara a le inghesui. Lasati 30 secunde, apoi intoarceti si mai lasati 30 secunde. Feliile nu trebuie sa se gateasca de tot, nici sa se rumeneasca. Doar sa se gateasca foarte usor ca sa se "indulceasca" putin. Scoateti fasiile intr-un vas larg.
    * dovleceii astfel pregatiti pot fi pastrati la frigider pana la 3 zile si vor fi buni de folosit in quesadilla in tot acest timp
  4. Fasolea se scurge de suc intr-o sita si apoi se trece sub jet de apa rece ca sa se duca sucul in care a stat in conserva.
  5. Se incinge 1 lingura de ulei intr-o tigaie mai larga. Se adauga fasolea. Se presara cu putina sare, se rasneste piper negru si se adauga chili, chimionul si coriandrul. Se soteaza doar cateva minute, pana fasolea se infierbanta si se amesteca cu condimentele. Se scoate intr-un bol si se adauga inca 1 lingura de ulei de masline, sucul de lime si patrunjelul tocat fin. Se gusta de sare.
  6. Ceapa se taie pestisori si se presara cu putina sare intr-un bol. Se lasa sa stea 5 minute. Se adauga sucul de lime, se amesteca si se lasa sa mai stea 10 minute sa se marineze. Se adauga uleiul de masline.
  7. Dupa ce ati pregatit fasolea si ceapa va puteti apuca de asamblat quesadilla.

    Se aseaza cate o foaie pe masa de lucru. Se presara cam 40 gr branza razuita pe jumatate de foaie (nu trebuie sa cantariti branza, presarati cat sa aveti un strat egal prin care nu se vede foaia).
    * folositi o branza care se topeste usor, dar sa fie putin picanta; nu folositi do branza cu gust neutru (cum ar fi cascavalul clasic), dovleceii sunt dulci si cer o branza cu gust mai intens, usor picant; Cascavalul de capra de la Five Continents e aromat si picant. Am completat cu gouda care este foarte cremoasa cand se topeste
  8. Asezati felii de dovlecei peste stratul de branza. Presarati busuioc tocat (cam 5 frunze pentru fiecare tortilla; eu am avut frunze mici care nici nu a trebuit sa le toc, am folosit cam 10 frunze mici). Presarati putin marar tocat.
  9. Asezati deasupra inca 40 gr de branza (am pus cate 2 felii de branza Gouda de data asta). Se pliaza jumatatea goala de tortilla peste umplutura.
  10. Se incinge bine o tigaie larga, apoi apoi se da focul la mic. Se aseaza cate o tortilla in tigaie si se preseaza cu mana ca sa vina toata in contact cu tigaia. Se lasa pana se rumeneste placut si branza de pe acea parte se topeste (cam 2 minute). Se intoarce si se rumeneste la fel si pe cealalta parte.
    Se scoate pe tocator si se taie in 6 bucati (triunghiuri).
  11. Pe un platou se aseaza iaurtul intr-o parte. Langa ea se pune fasolea rosie. Se presara fasolea cu marar. In spatiul ramas se aseaza feliile de tortilla. Ceapa se presara peste iaurt, impreuna cu o parte din sucul din bol. Restul de suc toarna peste fasole. Se presara peste ceapa fulgi de chili. Se serveste imediat, cat feliile de tortilla sunt calde.

Straturi de branza, dovlecei si verdeturi pe jumatate de tortilla

Straturi de branza, dovlecei si verdeturi pe jumatate de tortilla

Acoperim cu branza

Acoperim cu branza

Comentarii (11)

 

Ultimele comentarii

Dana  acum 2 ani - 14 Martie 2022 20:08  

Suna grozav reteta. Desi pare destul de elaborata, cred ca merita efortul. Abia astept sa o fac, multumesc pentru idee!
 

Ioana  acum 2 ani - 15 Martie 2022 14:02  

Buna, Dana! Daca pregatesti dovleceii si dai pe razatoare branza din timp (chiar si in alta zi), restul merge repede. Dovleceii dureaza cel mai mult, fiindca e si timpul cat stau cu sare....
 

Apostol+Mariana  acum 2 ani - 15 Martie 2022 19:29  

Abia astept sa gatesc reteta.
 

Alexia  acum 2 ani - 16 Martie 2022 16:07  

Felicitari pentru noua imagine! Arata foarte fresh si profi siteul. Succes!
 

Ioana  acum 2 ani - 17 Martie 2022 10:26  

Multumesc, multumesc!!!!
 

Nico  acum 2 ani - 30 Martie 2022 18:00  

Multumim foarte mult pentru reteta, este foarte delicioasa. Eu am facut de post, din pacate fara sos, am folosit mozarella vegana si am adaugat si ardei facut pe grill. Deja am incercat reteta de 3 ori.
 

Ioana  acum 2 ani - 30 Martie 2022 18:34  

Oh, ma bucur ca a avut atata succes chiar si in varianta de post. Adaosul de ardei a fost o idee buna in aceasta varianta.
 

Miruna  acum un an - 11 Aprilie 2022 21:37  

Am facut reteta asta fiindca parea ceva mai usurel (incercari timide de a manca mai sanatos sau mai putin). A iesit ATAT de buna, incat am venit chiar sa scriu pentru prima data un comentariu aici (si stiu site-ul asta de vreo 10 ani cel putin). 10/10, sigur mai fac!
Multumesc pentru retetele grozave, ramane site-ul meu preferat de retete din tot ce am incercat vreodata. Si felicitari pentru noul design, e o schimbare faina :)
 

Ioana  acum un an - 12 Aprilie 2022 14:03  

Miruna, suntem pe aceeasi directie, mancatul sanatos ma preocupa din ce in ce mai mult. Asa ca sigur in retetele noi o sa folosesc ingrediente cat mai variate, ceea ce inseamna si cat mai multe ingrediente de sezon. Dupa multe incercari si greseli, la concluzia asta am ajuns, sanatos e simplu si mai ales variat.
Multumesc pentru feedback, imi doresc sa urmeze inca 10 ani de mancat impreuna!!!
 

Iulia  acum 9 luni - 16 Iulie 2023 23:49  

Super buna, multumesc ! Am avut o perioada in care nu am mai avut chef sa gatesc , nu conteaza motivezi, a trecut? cheful a revenit, si am revenit din nou si pe blogul tau, erai sucesti inca i muza in bucataria mea ????. Multumesc cu recunostinta!
 
Lasa un comentariu
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...