Dulceata de capsuni
Retete cu fructe Retete de gem si dulceata
Dulceata de capsuni: o dulceata clasica, dar cu un "twist", asa cum v-am obisnuit in fiecare an cand vine vorba de gemuri si dulceturi. O combinatie intriganta! Cu aceasta reteta dulceata de capsuni a devenit preferata noastra intre proviziile de iarna.
Ingrediente
1.2 kg capsuni (cantarite dupa ce le-am ales si curatat de codite)
500 gr zahar
60 ml lichior de portocale (Cointreau)
2 linguri suc de lamaie
1/2 lingurita piper negru proaspat macinat
1/2 lingurita sare
Bucati: 2 borcane de 370 ml
Cum se prepara dulceata de capsuni
- Capsunile se aleg, se spala rapid sub jet de apa rece, apoi se curata de codite. Se taie apoi in bucati (in 2 sau 4, depinde de marime), cele mai mici le puteti lasa intregi.
- Se stropesc capsunile cu 30 ml Cointreau si sucul de lamaie. Se presara zaharul deasupra si se lasa timp de 12 ore la temp. camerei.
- Asezati 2-3 farfurioare in congelator.
- Spalati 2 borcane de 370 ml, le uscati si le bagati la cuptorul incins la 200C cam 20 min, sa se sterilizeze.
* incercati sa coordonati fiertul gemului cu sterilizarea borcanelor, fiindca e important ca gemul sa fie pus in borcanele fierbinti scoase direct din cuptor - Puneti totul pe foc, intr-o oala mai larga. Adaugati sarea. Fierbeti dulceata la foc mediu timp de 30 minute (pana scade bine siropul; veti vedea ca dulceata a capatat o culoare visinie inchisa, mai inchisa decat la inceput; amestecati din cand in cand); acum dati focul un pic mai mic si fierbeti inca 20 minute (amestecati mai des acum sa nu se arda).
* in timpul fierberii, adunati din cand in cand spuma roz care se formeaza
** timpul de fierbere de 50 minute e pentru 1.2 kg capsuni; daca dublati, triplati etc. reteta timpul va creste proportional; testul cu farfurioara va spune cand e gata - Cand dulceata pare legata (dupa cele 50 minute de fierbere), dati focul la mic. Luati putina dulceata de caspuni, puneti-o pe o farfurioara de la congelator si lasati un minut in congelator. Daca se "leaga" dulceata (cand tineti farfurioara inclinata gemul nu curge), atunci e gata. Daca nu, dati iar focul mai mare si mai fierbeti 5 minute. Repetati testul cu farfurioara pana cand dulceata e "legata".
- Cand se "leaga" dulceata de capsuni, adaugati piperul proaspat rasnit si restul de 30 ml Cointreau. Fierbeti la foc mare inca 2 minute.
- Puneti dulceata de capsuni fierbinte in borcanele sterilizate fierbinti, stergeti gura borcanului daca s-a murdarit, puneti capacele si le strangeti bine. Intoarceti borcanele cu fundul in sus (sa stea pe capac) si lasati asa 10 min. sa se faca vid. Puneti borcanele inca fierbinti sub o plapuma si lasati sa se raceasca asa peste noapte (dunst uscat).
- Pastrati la loc racoros, in pivnita sau camara.
Capsuni cu zahar 9dupa 12 ore sunt acoperite de suc)
Incepe sa fiarba, dam focul pe mediu
Dupa 30 minute de fiert
Dupa 50 minute de fiert e gata
A trecut testul cu farfuria
Comentarii (61)
Ai o intrebare? Scrie-mi si iti raspund cat de repede pot.
Multumesc frumos!
De seara pana dimineata o las cu zahar (cam 400 gr pentru un kg de fructe), cand o fierb cam 20-25 de minute, o las pana a doua zi, cand o fierb din nou cam 20-25 min, iar a treia zi la fel, 20-25 de min de fierbere (deci se raceste, se incalzeste, se raceste ....si tot asa). Aparent seamana cu reteta dvs (raportul zahar/fructe, timpul de fierbere, nu folosesc cantitati mari, vasul are o suprafata mare de evaporare, borcanele le las la dust uscat - in schimb pun dulceata imediat ce o iau de pe foc in borcanele reci, iar fructele raman mai formate, intregi cum se spune). Procedez asa de multi ani si niciodata nu am avut curajul sa las o singura fierbere (sau doua), dar mai lunga, de frica sa nu se strice (nu se pune aspirina sau conservant). Adevarul e ca m-am invatat cu aceasta reteta, cum te inveti cu naravul, pe care nu vrei sau nu poti sa-l schimbi. O las pe foc sa fiarba fara prea multa supraveghere, la foc mai mic. Mai invart in ea, doar din datorie nu fiindca ar trebui, fiindca nu s-a prins niciodata de fund. Recunosc ca de obicei nu respect timpul de fierbere (las mai mult timp la fiert), insa, respect cu sfintenie cele trei zile. Persoana care m-a invatat spunea ca tocmai asta ar fi secretul ca sa stea dulceata. Am patit sa ?uit? de un borcan doi ani si nu s-a stricat. Oricum cine aude de cele trei zile, renunta din start, eu nu. Nu am reusit sa o conving nici macar pe sora mea sa procedeze la fel.
Pe acelasi sistem am pregatit intr-un an dulceata de afine si in mai multi ani, dulceata de visine. Dulceata de gutui o pregatesc altfel.
Daca aveti vreun argument ca sa reduc cele trei zile de fierbere, va rog frumos sa mi-l spuneti. Poate, poate, intru si eu in randul lumii.
Multumesc.
Marti (cred) am sa incerc si cea in combinatie cu banane..
Multumesc pt raspuns! Pupici 😊
Tocmai ce am preparat 2 borcane, din care unul s-a si terminat 😊
Nu am folosit lichiorul, in schimb combinatia cu sare si piper o face deosebita! Multumesc pentru reteta!
Ca sa primesti cele mai noi retete prin email
Ai gatit reteta? Vrei sa o gatesti si ai o intrebare? Lasa-mi un comentariu si iti raspund.
Scrie aici