Tocanita de vita si vinete

Retete de mancaruri cu carne Retete ieftine Retete turcesti Retete cu carne de vitel sau vita

Reteta Tocanita de vita si vinete

Simplitate intr-o zi ploioasa.

Doamna din piata, de la care ma aprovizionez cu legume, a adus alaltaieri un nou tip de vinete, vinete "posetuta". Le-am folosit si la vinetele fripte cu sos. Sunt atat de dulci, incat e pacat sa nu profit in continuare cat le mai are asa bune si proaspete. Am profitat si de faptul ca ploaia mi-a anulat programul de alergat, asa ca m-am trezit cu o ora libera, care am socotit ca e numai numai buna sa fierb o carne de vita destul de nabadaioasa, pentru care avusesem initial alte planuri, dar le-am anulat cand am simtit cat e de fibroasa, nu se preta deloc la chestii prea rafinate. In final s-au aranjat bine lucrurile, am salvat si carnea si am folosit si vinetele cele bune.

Ingrediente

1 kg vinete (2 vinete medii)
500 gr carne de vita (antricot)
500 gr cartofi (2 cartofi mari)
350 gr ceapa (2 cepe mari)
1 morcov
1 lingura pasta de rosii
1 lingura pasta de ardei dulce
5 boabe ienibahar
1 lingurita oregano
1/2 lingurita boia dulce
1/4 lingurita coriandru macinat
sare, piper negru
ulei

  1. Cu aparatul de curatat legumele taiati pe lumgime fasii din coaja vinetelor. Se taie apoi vinetele cuburi de 1.5 cm. Se presara cu sare si se pun la scurs pe servetele.
  2. Ceapa se toaca cuburi, dar nu va chinuiti sa fie foarte marunte. Carnea se curata de tendoane si toate pielitele albe si se taie bucati potrivite de cam 2 cm.
  3. Intr-o tigaie cat mai larga (30 cm) se soteaza cuburile de vinete in transe (2 transe; folositi 3-4 linguri de ulei/transa). Se amesteca din cand in cand ca sa se rumeneasca pe toate partile. Dupa cam 5 minute, ar trebui sa fie gata. Se scot intr-un bol. Gustati-le de sare si adaugati daca mai trebuie.
  4. Se adauga inca putin ulei in tigaie se se caleste ceapa timp de aprox. 5 minute, amestecand din cand in cand, pana se inmoaie bine de tot. Se adauga carnea si se continua calirea pana carnea isi schimba culoarea peste tot.
  5. Se adauga cele doua paste si se amesteca bine inca 1 minut. Se adauga condimentele (sare, piper, coriandru, oregano, ienibahar, boia) si se amesteca.
  6. Daca tigaia voastra nu este inalta si credeti ca nu poate cuprinde toata tocanita, acum e momentul sa mutati continutul ei intr-o oala incapatoare.
  7. Se adauga 1.2 l apa si se aduce la fierbere. Se fierbe cu capac, la foc mediu spre mic timp de 1 ora si 15 minute.
    * verificati sa fie fiarta carnea dupa acest timp, daca nu e o mai lasati la fiert pana e destul de moale si se desface fasiute; in acest caz tineti apa fierbinte la indemana si mai adaugati daca e cazul
  8. Se adauga vinetele, cartofii cuburi si morcovul felii. Se amesteca usor si se lasa la fiert, tot cu capac, inca aprox. 30-40 minute (verificati cartoful si morcovul, sa fie fiert).

Vinetele curatate fasii

Vinetele curatate fasii

Cuburile de vinete sotate

Cuburile de vinete sotate

Sotam Ceapa si carnea

Sotam Ceapa si carnea

Se adauga pastele

Se adauga pastele

Carnea e fiarta

Carnea e fiarta

Tocanita e gata dupa ce fierb si legumele

Tocanita e gata dupa ce fierb si legumele

Comentarii (9)

 

Maria  acum 9 ani - 22 August 2014 17:43  

Este excelenta!!
 

Mari Ana  acum 9 ani - 23 August 2014 12:45  

Subscriu. :-) Excelenta.
 

Anamaria  acum 9 ani - 23 August 2014 18:47  

Desi imi plac tocanitele, n-am pregatit niciodata una care sa contina vinete si cartofi. Voi incerca si eu reteta aceasta, mai ales ca-mi place tocanita din vinete cu dovlecei, ceapa, ardei... Imi plac si cartofii, deci sigur rezultatul va fi bun. Merci.
 

Cristina  acum 9 ani - 27 August 2014 08:55  

Super buna, abia astept sa o fac, o idee grozava!
 

Liciu  acum 6 ani - 4 Iunie 2017 17:35  

Ai inceput reteta cu niste vinete care merita toata atentia.Vreau sa te intreb,la sfarsit unde este gustul acelor vinete dupa 4o de minute de fiert cu toate celelalte ingrediente?
 

Ioana  acum 6 ani - 5 Iunie 2017 09:46  

in tocanita. la tocanite cea mai mare greseala este sa fierbi prea putin ingredientele impreuna.
 

Sorin  acum 5 ani - 9 Decembrie 2018 19:59  

Interesanta reteta, am facut-o pas cu pas.
S-a pierdut gustul vinetelor si persista alte arome din pricina multor ingrediente (cartofi, morcovi, condimente f puternice).

Adaugarea cartofilor strica total aceasta reteta, totul devenind final o tocana de cartofi cu vita, un gulas ?romanesc? cu aroma de vinete. Dar not bad! :D
 

Ioana  acum 5 ani - 10 Decembrie 2018 10:43  

Sorin, este o retete tipic turceasca, de aici aromele folosite. de fapt nici macar nu sunt asa puternice cum sunt de obicei in retetele turcesti, le-am folosit la minim, doar sa sublieniez dulceata carnii de vita.
 

Sorin  acum 5 ani - 11 Decembrie 2018 22:22  

Cum spuneam, nu este rea deloc si din contra f interesanta. Overall mi-a placut si o voi gati cu siguranta din nou. Spor la gatit in continuare! ;)
 
Lasa un comentariu
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...