Bol cu somon in Air Fryer
Retete asiatice Retete cu orez Retete cu peste si fructe de mare Retete fara gluten

Super bolul zilei e un bol echilibrat, usor de asamblat, bun de luat si la serviciu fiindca rezista bine cateva ore la rece. E preferatul meu pentru pranz in zilele cu antrenamente grele la sala. Are cate un pic din toate: are orez, edamame, morcov, avocado, taietei de ou si bucatele de somon gatite super rapid in noul meu Air Fryer. Are peste 40g proteina si un pret decent per portie.
Si uite asa de cateva zile sunt si eu posesoarea unui astfel de aparat. Deocamdata pare sa fie cea mai buna decizie luata in ultima vreme, l-am folosit zilnic ca sa gatesc bucati mici de carne si sunt multumita de el. Dar o sa revin cu detalii dupa ce il folosesc mai mult.
Ingrediente
1 file de somon (de aprox 250 gr)
3 linguri sos de soia
1 lingurita ulei
250 gr orez japonez
4 linguri cu varf boabe de edamame
1/2 avocado
1 morcov mediu
2 oua
ghimbir murat
2 lingurite seminte de susan prajite (combinatie alb/negru daca aveti, arata mai bine)
shichimi togarasi (sau fulgi de chili)
sare
Portii: 2
Calorii: 679 kcal per portie
Pret: 23 RON per portie
Cum se prepara bol cu somon in air fryer
- Somonul se taie cuburi cat o imbucatura (cca 2 cm). Se maseaza cu 1 lingura de sos de soia si 1 lingurita de ulei de masline.
- Incingeti Air Fryerul la 200C, timp de 3 minute.
- Scoateti sertarul si presarati cuburile de somon in Air Fryer, pe un singur strat. Coaceti la 200C timp de 4-5 minute astfel: lasati 2 minute, scoateti sertarul si scuturati-l ca sa redistribuie somonul. Coaceti inca 1 minut, scuturati iar, coaceti iar 1 minut. Dupa acest timp verificati un cubulet si daca nu e facut mai lasati 1 minut. Dupa acest timp, somonul e colorat uniform, doar usor rumen. Daca il lasati sa se rumeneasca mai tare, fiindca e taiat bucati mici, va deveni uscat.
- Scoateti somonul intr-un bol si lasati sa se racoreasca.
* daca nu aveti Air Fryer, puteti coace somonul in cuptorul incins la 200C, timp de 10 minute; sau puteti sota cateva minute cubuletele intr-o tigaie antiaderenta cu foarte putin ulei. - Dati morcovul pe razatoarea mare. Tocati fideluta cat ghimbir murat doriti.
- Preparati "taieteii" de oua urmand instructiunile de la aceasta reteta, doar ca facem o versiune mai simpla: veti folosi doar 2 oua batute cu 1 lingurita sos de soia si putina sare. Practic se fac 2-3 omlete subtiri ca niste clatite (din jumatate de polonic de ou fiecare, la o tigaie de aprox 20 cm).
Omletele se ruleaza si se taie fasiute care se separa apoi. - Avocado se taie cubulete si se presara cu putina sare. Daca veti servi bolul la cateva ore de la pregatire, puteti stropi cubuletele de avocado cu putin suc de lamaie, ca sa nu se oxideze.
- Asamblati bolul: puneti orezul pe fundul lui. Asezati deasupra in movilite: jumatate din morcov, jumatate din avocado, jumatate din taieteii de oua si 2 linguri boabe edamame. In centru puneti ghimbirul murat. Deasupra ghimbirului puneti jumatate din somon. Presarati somonul cu o lingurita de susan. Daca dorti sa fie usor picant, presarati si shichimi togarasi sau fulgi de chili deasupra. La final picurati cate o lingura de sos de soia peste fiecare bol.
Comentarii (0)
Fii primul care adauga un comentariu.
Lasa un comentariu
Cele Mai Populare
Salam de biscuiti
Papanasi
Ciocolata de casa
Tocanita de cartofi
Gomboti cu prune
Mancarica de mazare cu carne de pui
Ciorba de perisoare
Supa de pui cu galuste de gris
Aripioare picante KFC
Tocanita din carne de porc
Ca sa primesti cele mai noi retete prin email