Pui aromat sub caramida

· 21 comentarii

Retete arabesti Retete de mancaruri cu carne Retete cu carne de pui

Reteta Pui aromat sub caramida

Aseara ne-am rasfatat cu un pui la tigaie. Caramizile le-am folosit ca sa aplatizez puiul, astfel incat sa se coaca cat mai uniform. Ele mai au un rol: greutatea impiedica pielea sa se contracte la contactul cu tigaia fierbinte, si astfel aspectul puiului este impecabil cand il intoarceti la final. Cam atat despre tehnica pe care o puteti aplica si daca faceti puiul pe gratar. Despre arome ce sa va spun? Sunt de inspiratie arabeasca, arome dulci, contrabalansate de cantitatea destul de mare de suc de lamaie (data viitoare as pune si putin coaja de lamaie) si chiliul folosit. Se potriveste de minune cu un tabbouleh pe care l-am preparat dupa reteta deja existenta pe site, doar ca in loc de ulei si suc de lamaie am folosit sosul lasat in tigaie de pui.

Ingrediente

1 pui (al meu are 1.250 gr)
3 catei de usturoi
2 linguri ulei

Marinata

1 lingura seminte chimion (cumin)
1 lingura coriandru boabe
1 baton scortisoara (de cca 3 cm)
1 lingurita boia dulce
1 lingurita chili pudra
1 lingurita sare
1/4 lingurita turmenic
60 ml ulei (de masline cu gust neutru sau floarea soarelui)
sucul de la 1 1/2 lamai (cca 80 ml)

Cum se prepara pui aromat sub caramida

  1. Intr-o tigaie, fara adaos de grasime se prajesc chimionul, coriandrul si scortisoara pana incep sa miroasa. Se pun in masina de cafea impreuna cu chili, boia, turmenic si sare si se macina fina.
  2. Se adauga peste condimentele macinate uleiul si sucul de lamaie si se mixeaza bine.
  3. Puiul se aplatizeaza folosind metoda din acest filmulet. Practic prima data taiati sira spinarii, apoi il intoarceti si scoateti osul pieptului. La final taiati pielea in exces de pe margini. Filmuletul arata foarte clar acesti pasi.
  4. Turnati marinata peste pui, masati-l bine peste tot, acoperiti-l cu folie de plastic si dati-l la frigider peste noaspte.
  5. A doua zi scoateti-l din frigider cu 1 ora inainte de a-l prepara, sa aiba timp sa revina la temp. camerei.
  6. Preincalziti cuptorul la 200C. Inveliti doua caramizi in folie de aluminiu si introduceti-le la cuptor sa se incinga.
  7. Pe ochiul mare al plitei, incalziti usor uleiul intr-o tigaie mare (care sa cuprinda puiul si sa mearga la cuptor). Adaugati cateii de usturoi necuratati de coaja, doar striviti cu lama cutitului. Lasati la foc mic sa se prajeasca pana devin rumeni. Scoateti-i din tigaie, avem nevoie doar de uleiul aromat.
  8. Dati focul sub tigaie la mare si incingeti bine uleiul, dar aveti grija sa nu se arda. Puneti puiul in tigaie (cu pielea in jos) si repede (ca sa nu se stranga pielea) asezati caramizile deasupra si apasati-le tare.
  9. Dati focul la mic sub tigaie si lasati puiul sa se prajeasca timp de 15 minute. Rotiti din cand in cand tigaia ca sa se rumeneasca uniform.
  10. Mutati apoi tigaia (asa cum e, cu tot cu caramizile deasupra puiului) in cuptor. Lasati sa se mai coaca timp de 25 minute.
  11. Luati caramizile de pe pui si verificati sa fie facuta carnea (il intepati la baza pulpei si sucul trebuie sa iasa clar). Daca nu e facuta, intoarceti puiul cu pielea in sus si mai lasati pana e ok (la puiul meu mic nu a fost nevoie de acest pas).
  12. Serviti puiul in tigaia in care l-ati facut, cu pielea in sus, presarat cu patrunjel verde si cu felii de lamaie alaturi.

Ai gatit reteta? Vrei sa o gatesti si ai o intrebare? Lasa-mi un comentariu si iti raspund.

Scrie aici
Puiul aplatizat

Puiul aplatizat

Marinata

Marinata

Puiul la marinat

Puiul la marinat

Aromatizam uleiul cu usturoi

Aromatizam uleiul cu usturoi

Puiul in tigaie si caramizile deasupra

Puiul in tigaie si caramizile deasupra

Puiul copt

Puiul copt

Comentarii (21)

Ai o intrebare? Scrie-mi si iti raspund cat de repede pot.

 

   

ma incanta acest pui, dar caramizile nu le am trebuie sa fac rost de ele , este atat de importanta caramida ?
 

   

caramida este esentiala in aceasta reteta, de aceea este mentionata chiar si in titlul retetei. 2 bucati de caramida sunt foarte ieftine, le gasesti la magazinele specializate in materiale de constructii.
 

   

:-)..mersi..l am facut aseara..fata a praji condimentele si a iesit f bun... data viitoare le voi praji, sa vad diferenta :-)
Sotul a fost f incantat
 

   

nu prea inteleg: tre sa prajesc mai intai chimionul, scortisoarA? eu n am rasnita...are ceva daca le pun pisate in ..mojar?

mersi
 

   

da, daca prejesti condimentele intregi inainte, gustul lor se va accentua, se va "trezi". bineinteles ca le poti pisa in mojar 😊
 

   

mersi.oricum trebuie sa ajung la Casa Bio pentru niste germeni si o sa imi cumpar si turmenicul,sa vad ce se poate face cu el 😊
 

   

deci am cautat turmenicul asta printre condimente de m-am urat deja...am cautat la auchan si la kaufland si tot nu am dat de el.de unde pot sa il cumpar,eu fiind din Cluj ca si tine?
 

   

la magazinele naturiste doar! la Casa Bio de exemplu, marca Sonnentor.
 

   

misto reteta 😊
😊
 

   

E un semn ca trebuie sa incepi mai devreme cu gatitul, nu in weekend. :-)))
 

   

da, poftele nu asculta de liste.
 

   

Eu iti admir reteta, dar nu ma incumat sa o fac, ca sigur nu-mi iasa ca in pozele tale. La marinat il pun, dar in rest vad eu cum il coc 😉
 

   

Laura, nu ai cum sa fii sigura pana nu incerci 😉
 

   

Nu vii la mare o saptamana? Dimineata gatesti si dupa-amiaza/seara la plimbare pe malul marii... altfel nu am cum sa fac toate retetele astea, Ioana! Toate merita incercate si lista se face tot mai lunga. :-)
 

   

oh MariAna, stii cat imi doresc asta? si nu o saptamana, o luna la mare ar fi perfect 😊
apropo de lista...saptama asta am fost asa de ametita, incat am fost la piata sa cumpar legume si eram atata de convinsa ca e vineri incat mi-am facut cumparaturile pentru retetele de sambata. am ajuns acasa si abia apoi am realizat ca e doar joi si planurile mele marete mai trebuie sa astepte.
 

   

super, e la marinat,maine e sub caramizi
 
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...