Sarmale cu orez in foi de sfecla

Retete aperitive Retete din Grecia Retete cu orez Retete de post

Reteta Sarmale cu orez in foi de sfecla

Sarmalute grecesti, cu umplutura cremoasa si aromata.

Desi in Thessaloniki unde am mancat cele mai bune dolmades foloseau frunze de vita de vie, prefer frunzele de sfecla, mi se par mai fine si mai gustoase. Umplutura este delicioasa. Este dulceaga de la cantitatea mare de ceapa folosita (egala cu cea de orez), aromata de la atatea verdeturi si cremoasa de la tipul orezului (Camolino, un orez cu bob rotund, mare si alb, care la fierbere devine pufos si un pic lipicios) si a uleiului de masline de cea mai buna calitate (nu reduceti cantitatea, umplutura va fi seaca). Astea sunt micile mele secrete pentru sarmalele-aperitiv in stil grecesc.

Ingrediente

50 frunze sfecla (medii, cam cat o palma)
30 ml ulei masline extravirgin
1/2 lamaie (cca 20-30 ml suc)
sare

Umplutura

250 gr orez cu bob rotund (am folosit Camolino)
2 cepe (250 gr in total)
2 fire menta
3 fire mari de marar
2-3 fire ceapa verde
1/4 legatura mica patrunjel
70 ml ulei de masline extravirgin (aromat si dulceag; preferabil grecesc)
sare, piper negru

  1. Puneti o oala cu multa apa si sare la fiert. Cand fierbe adaugati frunzele in transe si le opariti doar pana devin pliabile (maxim 15 secunde). Le scoateti si le lasati sa se scurga.
  2. Intr-o cratita larga se incinge uleiul si se adauga ceapa tocata marunt. Se da focul la mic si se caleste ceapa, amestecand din cand in cand, pana aceasta devine translucida si se inmoaie (cca 15 minute).
  3. Se adauga orezul si se mai amesteca 2 minute. Se presara sare si piper negru. Se acopera orezul cu 500 ml apa fierbinte si se aduce la fierbe. Se fierbe maxim 5 minute, doar pana orezul a absorbit apa si s-a umflat un pic. Daca il gustati trebuie sa fie inca tare in centru, nu-l lasati sa se faca mai mult. Acoperiti vasul si lasati sa absoarba toata apa.
  4. Pana atunci tocati fin toate verdeturile. Adaugati-le in orez si amestecati. Gustati de sare.
  5. Umpleti frunzele cu cate o lingura de umplutura (sau cata umplutura intra astfel incat sa le rulati usor). Ridicati marginile laterale si rulati.
  6. Asezati sarmalele intr-un vas/oala. Dupa ce le-ati terminat pe toate turnati uleiul, sucul de lamaie, presarati putina sare si acoperiti-le cu cateva frunze de sfecla. Adaugati apa doar cat sa acopere perfect sarmalele. Asezati o farfurioara deasupra, sa le tina presate sub apa.
  7. Aduceti continutul vasului la fierbere. Dati focul la mic, de abia sa bolboroseasca, puneti capacul usor intredeschis si fierbeti cam 30-40 minute. Dupa 30 minute puteti verifica o sarma, sa vedeti daca orezul e fiert.
  8. Lasati sa se raceasca. Veti observa ca in acest timp sarmalele vor absorbi tot sosul ramas in oala. Se servesc la temperatura camerei cu iaurt grecesc. Sunt bune si caldute, imediat ce le-ati terminat.

Frunze de sfecla

Frunze de sfecla

Frunzele oparite

Frunzele oparite

Umplutura de orez cu verdeturi

Umplutura de orez cu verdeturi

Umplutura pe foaie

Umplutura pe foaie

Rulam

Rulam

Sarmalele in vas

Sarmalele in vas

Vasul pregatit sa fie pus la fiert

Vasul pregatit sa fie pus la fiert

Comentarii (5)

 

andreea  acum 7 ani - 9 Iunie 2016 20:58  

Sunt foarte bune, eu le fac in foi de vita , dar nu pun alte verdeturi in afara de menta. Voi incerca varianta ta, suna bine ?. Doar ca nu stiu daca gasesc in piata in Bucuresti frunze de sfecla....sau se gasesc la supermarket? Multumesc!
 

Ioana  acum 7 ani - 9 Iunie 2016 21:19  

andreea, imi aduc frunze de sfecla de la bunica-mea. in magazine n-am vazut.
 

andreea  acum 7 ani - 11 Iunie 2016 09:20  

Uff.....ma tem ca nu putem lua de acolo :)
Raman la frunzele de vita, se pare....am incercat cu stevie altadata. Oricum, multumesc si sa ai un weekend frumos
 

Ioana  acum 7 ani - 13 Iunie 2016 13:57  

sau poti sa tot intrebi in piata, la un moment dat vor aduce si frunze de sfecla. asa am facut eu cu menta si busuioc, si acum e plina piata. daca e cerere, apare si oferta.
 

Popa Adriana  acum un an - 28 Mai 2022 20:29  

Eu am facut saalute si cu frunze de podbal de cred ca n-ati auzit,am facut si cu frunze de sfecla ,care se gasesc dar cu radacina de sfecla
 
Lasa un comentariu
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...