Retete Culinare : e-Retete

 

Mititei de casa

Categorii: Retete de mancaruri cu carne, Retete cu carne de miel, Retete cu carne de porc, Retete simple, Retete romanesti

 

Mititei de casa

Mi-au ramas cateva bucatele de carne de miel mai grasa cand am facut tocanita de miel si m-am gandit instant la mititeii de casa. Daca patiti la fel sau daca pur si simplu sunteti departe de tara si va e dor de niste mititei, poate va este de ajutor aceasta reteta.

Ingrediente

300 gr carne tocata de porc
200 gr carne tocata miel
1 ceapa mica tocata fin (cca 30 gr)
2 catei usturoi striviti
1/4 lingurita piper
1 lingurita boia dulce
1 lingurita sare
6 rasnite chili fulgi
50 ml apa minerala
1 lingurita rasa bicarbonat de sodiu

Preparare

  1. Framantam toate ingredientele pana la chili. Cand totul e bine omogenizat adaugam bicaronatul si apa minerala si amestecam iar pana apa este absorbita in carne. Dam pasta obtinuta la frigider pentru minim 4 ore sau peste noapte.
  2. Formam micii.
  3. Ii prajim pe oala grill cu abur la foc mediu spre mic. Se prajesc cam 15 minute pe o parte si apoi cca 10 minute pe cealalata parte. Se servesc calzi, cu mustar.

 
Click pe imagini pentru a mari

Pasta pentru mici
Pasta pentru mici
Formam micii
Formam micii
Pe gratarul cu abur
Pe gratarul cu abur
Mititei de casa
Mititei de casa

 

 

5 19

 

 

 

Comentarii

ildi  acum un an 28 Martie 2010 17:39  

Re: Mititei de casa

ioana scuze, nu e prea mult bicarbonat de sodiu? mie tot timpul mi frica ca au gust de bicarbonat daca pun si ma lipsesc...

Raluca Dumitrescu  acum un an 28 Martie 2010 20:59  

Re: Mititei de casa

Buna Ioana,

Am auzit ca adevaratii mici se fac cu supa de os. De o vreme am incercat toti mici dupa piata, si toti imi par prea condimentati si fara gust.
Am sa incerc si reteta ta, poate o sa am o surpriza placuta. zambet

ramisimion  acum un an 29 Martie 2010 10:02  

Re: Mititei de casa

Ioana, reteta ta de mici mi se pare usoara, o sa-i pregatesc si eu. Eu sunt adepta gatitului in casa dintr-un simplu motiv, stiu ce contine mancarea si vroiam tare mult o reteta de mici. Multumesc! zambet

Ioana Cocian  acum un an 29 Martie 2010 13:22  

Re: Mititei de casa

ildi nu se simte deloc bicarbonatul, are doar rol sa-i faca mai pufosi.

raluca, eu de obicei iau gata preparati din metro sau selgros, acolo sunt cei mai reusiti, asa mi se pare.

rami, reteta este simpla, ingredientele la fel, doar ca sa fie ca si cei cumparati sa folosesti carne cat mai grasa.

adry  acum un an 29 Martie 2010 22:29  

Re: Mititei de casa

Mi-ai dat o idee cu mici astia!!! N-am incercat niciodata sa fac in casa, iar cand merg in Ro ii cumpar de la metro!
Ioana ai putea sa-mi "traduci" in lingurite 6 rasnite de chili ?

Ioana Cocian  acum un an 30 Martie 2010 10:05  

Re: Mititei de casa

adry, cam un varf de lingurita de chili pudra.

Zero  acum un an 29 Mai 2010 10:07  

Re: Mititei de casa

Nu stiu, ma uit pe internet si vad tot felul de tarani cu tot felul de retede de mici tampite.Asta e cea mai apropiata 3 feluri de carne singurul lucru pe care l ai uitat si e extrem de important e CIMBRUL omule nu ai gustul de mici daca nu ai cimbru langa oaie.Salutari si sper sa nu fi fost prea blunt.

pilot1974  acum un an 16 August 2010 14:01  

Re: Mititei de casa

am o reteta de mici din 1920 e secreta nu am voie sa o dau dar va spun ca adevaratii mici se fac numai din carne de vita si chear se specifica ca nu e bine sa combinam cu alte feluri de carne pt. ca strica gustul adevarat al micului.fiecare face ce vrea dar micul adevarat asta e.

Alin  acum un an 30 August 2010 18:40  

Re: Mititei de casa

pilot1974 are dreptate,adevaratii mici se fac doar din carne de vita.Cei din comert sunt facuti din carne porc+oaie din cauza pretului scazut al carnii,banuiesc.Ganditi-va ce pret ar avea micii doar din carne de vita.Eu am reteta dintr-o carte de bucate de prin 1980(nu stiu exact ca nu mai am copertile) "furata" de la mama.Tot timpul impresionez cu aceasta reteta de mici.

savage  acum un an 19 Septembrie 2010 16:55  

Re: Mititei de casa

pai,faceti-i numai cu carne de vita.care-i problema ca o sa haliti hamburger in loc de mici?

Dan  acum un an 17 Noiembrie 2010 10:36  

Re: Mititei de casa

Asa este adevaratii mici se fac din carne de vita!Am o reteta de la un ,,gratargiu ` de renume din orasul in care locuiesc.

Ioana Cocian  acum un an 17 Noiembrie 2010 10:40  

Re: Mititei de casa

ce parte de vita foloseste?

eu ii aleg pe cei din magazin pe cei pe care scrie si carne de oaie in ingrediente, fiindca imi par mai gustosi.

Cobra  acum un an 21 Decembrie 2010 21:19  

Re: Mititei de casa


Reţeta de mititei de la Restaurantul CARUL CU BERE din Bucureşti

Bucureşti, la 16 Iunie 1920


Onorate Domnule Ofiţer!

Pentru căci fiecare vizită a Domniei voastre, ca şi cu 20 ani în urmă cele
ale tatălui Domniei voastre, dimpreună cu cinstitul Conu Iancu Caragiale
este, pe lângă onoare, şi un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc să dau la rându-mi dovadă de cavalerism, împărtăşindu-vă la dorinţa onoratei Dumneavoastră soţii, Doamna Măriuţa Baciu, reţetarul de preparare ai mititeilor noştri, care, după cum bine ştiţi sunt cei mai lăudaţi din tot Bucureştiul. Astfel dau dovadă de încredere în Domnia voastră spre a nu trăda nicidecum secretul delicioşilor noştri mititei, secret pe care la rândul meu l-am primit de la marele Maestru Gastronom D-l Tică Preoteanu, antemergătoriul meu la conducerea bucătăriei Carului. Adresez aceieaşi rugăciune şi onoratei Dumneavoastră soţii, Doamnei Măriuţa, celei mai desăvârşite amfitrioane pe care sunt bucuros să o fi cunoscut.

Perfecţiunea seratelor de cină din casa Domniilor voastre, la care, mulţumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotărârea să va divulg taina celui mai de preţ preparat culinar care ne cinsteşte numele în capitală, în ţara întreagă şi în străinătate.

Mititeii sunt un produs culinar din carne de vită, în stare finită de şapte până la opt centimetri şi la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare între mese la o halbă de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mâncare de sine stătătoru. Ei îşi au originea în Balkan, provenind din Serbia, dar se întâlnesc şi în Grecia şi Turcia, de unde au fost preluaţi de bucătăria românească. Cum le spune şi numele, sunt nişte rulouri mici, fiind şi numiţi astfel: mici, în Regat, din carne cu mirodenii, având menirea să încânte gustul mesenilor. Se servesc numai proaspăt prăjiţi pe grătar de
jar, fie cu tacâm, ori la scobitoare sub formă de gustare.

Se ia cărniţă de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea şi se dă de două ori prin maşină, pentru a se mărunţi cât mai bine şi cât mai uniform. Dacă va fi carnea prea slabă, se va adăuga ceva seu de vacă sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 până la 150 de grame pe fiecare kilogram cântărit de carne. Nu se va lua în nici un caz slăninuţă, costiţă sau carne de porc, care nu fac decât să strice gustul şi să ia din minunata savoarelor a mititeilor.

Se fierbe o zeamă din oase de vacă cu măduvă, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne.

Se pregătesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii şi condimente după cum urmează:
• 8 grame de piper proaspăt pisat mărunt
• 12 grame de cimbru uscat cât mai proaspăt pisat mărunt
• 4 grame de enibahar pisat mărunt
• 2 grame de coriandru pisat mărunt
• 2 grame de chimion turcesc pisat mărunt
• 1 gram de anis stelat pisat mărunt
• 8 grame de bicarbonat de sodiu
• 1 linguriţă de zeamă de lămâie
• 1 lingură de untdelemn
• 1 căpăţână bună de usturoi aromat şi nu din cel iute

La cantităţi mai mari de cinci kilograme, se va adăuga pentru fiecare alte cinci kilograme de carne, câte o măsură mai mult din mirodeniile pomenite.

Se frământă carnea într-un vas pe măsură timp de un ceas, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lămâie. Jumătate din zeama de oase şi toate celelalte condimente, afară de usturoi, se adaugă treptat, uniform şi puţin câte puţin. Amestecul se acoperă şi se dă la gheţar o zi şi o noapte, după care se scoate,
se lasă câteva ceasuri la dezmorţit şi se mai frământă o dată preţ de o jumătate de ceas cu restul de zeamă de oase dezmorţită. Se face un mujdei de usturoi cu apă călduţă dintr-o căpăţână pentru fiecare kilogram de carne, care se lasă la tras o jumătate de ceas. Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adaugă sucul de mujdei şi se mai frământă odată amestecul preţ de un sfert de ceas.
Se dă din nou la gheţar până a doua zi. Preţ de trei ceasuri înainte de a fi prăjiţi şi serviţi mititeii, se scoate amestecul de la gheţar, pentru a se încălzi şi muia; după trei ceasuri sau când s-a dezmorţit amestecul, se formează mititeii ca de un deget mare lungime şi ca de două degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate părţile şi la capete şi se lasă sa stea la zvântat un ceas. Se prăjesc pe jar iute de lemne sau cărbune, ungându-se din când în când cu mujdei, aşa ca sa prindă o crusta rumenă de
jur împrejur. Gratargii noştri întorc fiecare mititel doar de trei ori până este prăjit. La prăjit mititeii vor scădea puţin, de unde şi denumirea lor, sau cea de mici. Nu se lasă să se pătrundă, ca să nu se usuce sucul care conţine savoarea condimentelor. Daca se prăjesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usucă, lapădă tot sucul aromat şi devin seci.
Se servesc alături de chifle proaspete ori felii de franzelă, cu Mutard de Dijon
sau muştar picant şi aromat, după preferinţă şi cu sare şi ciuşca.
Doar şi numai aşa veţi obţine mititei savuroşi cum se zice ca numai la noi sunt.

Cunosc mulţi din aşa numiţii gastronomi prin birturi şi bodegi mai ales prin mahalale, care din neştiinţă ori din spirit de falsă economie înmulţesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afară că scad mai puţin la prăjit decât ca cei de carne de vacă, nu au pe departe gustul şi savoarea mititeilor adevăraţi. O greşeală mare mai este şi zgârcenia la condimente, mai ales la usturoiu şi piperu. Mai cu seama usturoiul este partea dominantă a gustului atât de specific al mititeilor.

dany  acum un an 11 Ianuarie 2011 13:11  

Re: Mititei de casa

pt.cobra.asta da reteta,bravo.daca toti bucatarii ar face reteta asta noi am fi cei mai castigati

Dorina  acum un an 13 Ianuarie 2011 00:50  

Re: Mititei de casa

Draga Ioana eu cand ajung acasa in Ro.fratii mei am 2 ma asteapta in primul rand cu micii calzi si cu sarmale.Eu pana acum nu am avut nici o reteta de mici dar acum am sa incerc amadoua retete.Felicitari pentru saitul tau ,faci un bine si la cei care sunt departe de tara.Tin sa-ti spun ca fac si aici sarmale dar gustul care il are la noi aici nu il are.poate este de vina varza sau nu stiu care este solutia.inca o data felicitari pentru tot ce faci

Betty  acum 8 luni 21 Iunie 2011 06:46  

Re: Mititei de casa

Cobra, super reteta ne-ai dezvaluit. Caut reteta originala de vreo 3 ani. Locuesc in Japonia si nu am mai mancat mici de 5 ani. Am tot incercat diverse dar nici vorba sa-mi iasa mici. Asta da reteta, sa traiasca "Carul cu bere". Mersi mult. greata

AnaF  acum 2 luni 2 Decembrie 2011 08:00  

Re: Mititei de casa

Dl Cobra, daca tot teai chinuit sa scrii reteta asta lunga care deja miroase bine, te rog explica-ne si nou astora mai tineri ce inseamna: enibahar, anis si
untdelemn. Merci anticipat.

 

Adauga comentariu

 
nu va fi facut public


zambet
zambet
zambet
pofta
trist
greata

 

 

 

 

 

Vrei sa primesti cele mai noi retete prin email?

 

 

Twitter

 

 

 

 

Ultimele Retete RSS

Ultimele Comentarii RSS