Dovlecei murati

· 13 comentarii

Retete cu legume Retete de Muraturi si Conserve

Reteta Dovlecei murati

In weekend am pus aceste muraturi numai si numai pentru aspectul lor. Ideea de a lucra cu otet fiert nu m-a incantat deloc iar ideea de dovlecel murat nici atat. Insa culoarea lor si modul in care arata in borcan au fost mai puternice decat restul preconceptiilor mele si sambata m-am pus pe treaba. Sosul de pe muraturi a iesit la fel de bun pe cat arata, e dulce-acrisor si usor picant de la ghimbir. Iar dovleceii raman crocanti desi sunt taiati fin si absorb toata aroma sosului.

M-am inspirat pentru ele de la aceeasi Judy Rodgers de la care avem si tarta cu piersici, am adaugat doar coriandru si ghimbir in plus fata de reteta originala.

Ingrediente

700 gr dovlecei mai tineri (sa nu fie mari)
1 ceapa mica
500 ml otet de vin alb (6%)
200 gr zahar
1 1/2 lingurita boabe de mustar
1 1/2 lingurita pudra de mustar
1 lingurita rasa turmenic
1/2 lingurita coriandru boabe
1 varf de cutit ghimbir pudra
2 linguri sare

Cum se prepara dovlecei murati

  1. Se spala dovleceii bine si se taie capetele. Se curata ceapa.
  2. Se taie dovleceii felii subtiri (fie pe lungime, ca mine, si obtineti fasii, fie pe latime si obtineti rondele fine). Taiati si ceapa rondele la fel de fine. Pentru aceasta operatie e mai usor sa folositi o razatoare.
  3. Puneti putina apa rece ca gheata intr-un bol, adaugati sarea si amestecati pana se dizolva. Adaugati dovleceii si ceapa in bol si completati cu apa rece pana acestia sunt bine acoperiti. Lasati sa stea in saramura pentru 1 ora.
  4. In acest timp puneti la fiert otetul cu zaharul si restul condimentelor. Fierbeti 3 minute. Stingeti focul si lasati sa se raceasca complet.
  5. Scurgeti dovleceii de apa si apoi absorbiti-i bine cu servetele de bucatarie.
  6. Puneti dovleceii intr-un borcan curat si adaugati otetul aromat. Amestecati un pic si inchideti borcanul. Lasati sa stea la frigider pentru minim 2 zile, apoi se pot consuma.
  7. Rezista luni de zile tinuti la frigider.

Ai gatit reteta? Vrei sa o gatesti si ai o intrebare? Lasa-mi un comentariu si iti raspund.

Scrie aici
In apa rece cu sare

In apa rece cu sare

In borcane

In borcane

Comentarii (13)

Ai o intrebare? Scrie-mi si iti raspund cat de repede pot.

 

   

🤤
 

   

Salutare
Revin cu feedbackul..au iesit super si la gust, si la aspect.
...am facut din 3,5 kg dovlecei...si am pus in doua borcane mari de cate 1,5 l..am gustat dupa 3 zile si dupa gustul meu ar merge mai putin zahar si mai putin otet..pana la urma este o chestiune de gust doar...ma mai joc data viitoare cu proportiile.
Multumesc inca o data.
😊
 

   

da, am inteles
multumesc
 

   

Vreau maine sa ii fac, Ioana.
Insa am sa pun 3, 5 kg dovlecei.
Cum fac cu restul ingredientelor? Le dublez cred eu, ca e prea mult sa fac inmultit cu 5..presupun...
Ce spui, le pun intr-un borcan mare de 5 kg, sau merg doua de 3 kg?
 

   

amestecul de otet de la final trebuie sa acopere lejer dovleceii. eu zic sa faci de 3 ori amestecul si daca mai trebuie mai faci apoi, ca n-are rost sa risipesti ingredientele. mie cele 700 gr dovlecei imi ia tot lichidul dat in reteta. sa folosesti un borcan cu gura mai subtire si "umeri" ca sa tina toti dovleceii sub lichid.
 

   

arata foarte bine ,imi place ......am sa incerc si eu 😉
 

   

cornelia, gasesti ghimbir pudra la supermarket
 

   

excelent! o alternativa de vara la muraturile de iarna! voi incerca si eu in curand. gasesc ghimbir pudra? sau cumpar o felie de ghimbir si dau pe razatoare?
 

   

ce bine arata sa creponati 😊 ... imi aduce aminte de reteta de dovlecei la tigaie cu usturoi si verdeturi pe care i-am facut tare mult intr-o perioada. Imi placea ca aratau ca si pastele cu spanac
 

   

da, din Cluj 😊
 

   

Arata minunat. Ma bucur ca am descoperit siteul e tare frumos. Esti ardeleanca?
 
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...